ISIHIA. UN CAZ DE TĂCERE. CAPITOLUL 14

SCRISOAREA DIN APROPIERE

”Ma tem. Stiu ca nu este tocmai o lauda pentru mine, barbat in toata firea. Si tata, pe deasupra. Dar, fata de tine, unica mea sora, recunosc sincer: MA TEM. Sentimentul asta ciudat mi-a crescut in suflet ca buruiana la radacina unui copac sanatos. M-a inconjurat cu sfori nevazute de nesiguranta si apasare. Simt ca nu mai stiu cine sunt cu adevarat.

De cand am ajuns in satul nostru ceva s-a schimbat in mine. Eu nu ma mai regasesc. Am avut permanent impresia ca oamenii din jur ma priveau ca pe un infractor. Le simteam uitatura rautacioasa si rece. N-m mai gasit pe nimeni care sa ma recunoasca . Erau numai figuri noi si dubioase.

Iar…somnul meu din pod…o cheie varata intr-o usa inchisa de mult prea mult timp. Ce experienta totala si atat de neplacuta. Mi-am jurat ca nu o voi mai repeta niciodata. Categoric. Trebuie sa vindem casa si tot locul acela cat mai repede. Se intampla ceva. De cand am indraznit sa-mi inchid ochii franti de oboseala cititului acelor documente prafuite, am vesnic sentimentul ca am tras pe cineva dupa mine. Ca duc in spate povara sufletului cuiva. Am senzatia ca am adus in prezent ceva ce nu pot cuprinde in cuvinte. Ma simt extenuat pe zi ce trece…Nu inteleg nimic. Iti scrisesem sa vii si tu, mai bine ca ai fost prinsa cu filmarile tale. Nici n-m apucat sa-ti spun ca eu am plecat deja spre casa, in Anglia. Un mail de acasa. Copiii au probleme mari de sanatate. Stii si tu cum e…Am avut pana in momentul asta, cand astept in aeroport imbarcarea, parte de cele mai ciudate ghinioane din viata mea. Mai intai cu hotelul, unde n-am stat nici macar o zi, pentru ca indivizii de acolo nu mi s-au parut de incredere. Apoi, in sat m-am trezit supravegheat de unii vecini mai indiscreti din fire; ba chiar au fost anuntati si cei de la politie , care de mai multe ori si-au consumat carburantul sa dea ocolo zonei. A urmat vestea legata de cei mici, care m-a intors pe dos. Totul dadea navala peste mine, iar eu parca nu mai aveam timp. Ce sentiment! Ma simteam inutil si infim. Ma simteam neputincios. O energie negativa imi patrundea prin piele. Iar eu nu puteam face nimic. Ma imbracam cu haina sufletului altcuiva. Ce haina grea!

A urmat lada… De fapt o cutie dintr-un singur lemn…Chiar cand o deschisesem… Daca eram cu masina mea, o luam acasa sa o studiez pe indelete. Dar asa m-am multumit sa var in rucsac tot felul de hartii jumulite de timp si cateva carti cu tot felul de adnotari pe marginea paginilor. Abia mi-au incaput toate. Chiar atunci, in timp ce le sortam, m-am trezit ca o bucata din lemnul podului a trosnit atat de puternic, incat m-am chircit crezand voi ajunge si eu o ruina din batrana asezare. Am avut noroc. Ciudat este ca lemnul care s-a desprins din tavan nu avea pe el nicio incarcatura. Era in partea cealalta a podului, intr-un colt gol. Prin spartura creata s-a aruncat cu lacomie o imensa raza de lumina. Ma uitam ca la un spectacol cu efecte speciale.

Atunci am avut acel sentiment ca supar pe cineva, cotrobaind prin amintiri care nu-mi apartineau. Ce m-a facut sa renunt insa imediat a fost altceva. Am uitat sa-ti spun ca podul nostru ascunde o adevarata biblioteca din vechea Anglie.

Revin … un huruit venit de nicaieri, o ingramadire de pasi… Afara era, culmea, totul era un imens pustiu. Era a doua zi, pe la amiaza. Mancasem tot sus, in pod, ca sa castig timp sa caut. Nici tipenie de om. Si totusi zgomotul continua. Atunci am hotarat ca era cazul sa ma opresc.

Am coborat. Cutia a ramas deschisa. Podul … l-am abandonat asa ravasit si plin de hartoage rasfirate pretutindeni. Dar nu m-am mai putut intoarce. De teama, recunosc. Parca era un univers in sine, care evident nu-mi apartinea. Nu eram dorit acolo. Nu stiu, m-a impresionat profund.

Poate am ramas, de fapt, acelasi EU, fratele mai mic si fricos, din noaptea aceea…

Iti scriu acum din aeroport, cu regretul ca nu ne-am putut vedea nici de data asta. Dar  abia astept sa vad ce prada duc in spate si ce mister ascund hartiile, pe care le tarasc dupa mine. De fapt le redau acestor documente locul lor de bastina.

Mi-am amintit ca aveam o nedumerire – de ce m-ai pus sa-ti fac poza aia si sa-ti scriu numele familiei, de la care bunicul a cumparat casa?!

Plec cu gandul ca voi reveni. Cat de curand. Stiu ca mai repede chiar decat ma astept.

La intoarcere vom merge impreuna. Poate venim chiar cu familiile. Nu ne-am vazut de atata timp. Am uitat sa-ti spun ca nu mai pot da telefoane. Nu-mi mai merge mobilul. Mi-a cazut tot ieri o cutie din pod pe el si am ecranul un minunat vitraliu artificial construit!

Tu?! Cum mai respiri?!

Iti trimit cu drag aceasta scrisoare din apropiere, departandu-ma …

P.S: Ma tem! Am marturisit…”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s