ISIHIA. UN CAZ DE TĂCERE. CAPITOLUL 3

ATROPA

”- Trecut. Ce cuvant ciudat. Ce vorba grea asezata peste sufletul omului. Trecutul are obiceiul sa taca. E mut. E ca o poarta ruginita. Dincolo de el, sta inima fiecaruia. Cand trecutul tace, este momentul ca prezentul sa-si faca auzit glasul, povestea, el este ecoul din urechile viitorului. Acesta din urma, viitorul, speranta omului, trebuie sa ia aminte de la cei mai batrani ca el. La fel ca voi.”

”- Adica. Stai sa inteleg. Tu, bunic. Tu, TRECUT. Tu, mut. Noi, VIITORUL. Noi, galagiosii…Ha ha ha! Ce amuzant!”

”- Draga mea, daca toata lumea ar vedea viata atat de amuzanta ca voi, cei mici, lumea ar radia de fericire si lumina.”

”- Dar, bunicule, de ce trecutul e mut? Sa-l invatam sa vorbeasca…Sau…e cam suparat pe noi, oamenii?!”

”- Ce prostut esti, piticule! Cum sa se supere…Ce-i bunicul…Tu chiar crezi povestile astea?!”

”- Lasa-ma, nu ma mai tachina, cred ce vreau…Taci!”

”- Stati, nu va mai contraziceti…Nu va certati, e pacat. Sora ta se amuza doar de naivitatea unui copil. Ea e om matur la cei zece ani…Ha ha ha!”

”- Asa, bunicule, bravo…I-ai zis-o, nu gluma!”

”- Si ce…Am tacut, gata…Inteleptii tac primii!”

”- Trecutul, dragii mei nepoti, tace, pentru ca noi, muritorii de rand, nu-l intelegem corect. Nu stim aproape niciodata cum sa gasim cheile potrivite pentru a-i descuia portile greu ferecate. El prefera sa ramana asa. Mut. Isihia. E starea lui eterna.”

”-Pai, atunci cum ramane cu povestile, basmele, miturile si eroii acestui pamantul. N-ar mai exista!”

” – Cresti si incepi sa intelegi altfel lucrurile, baiete. Dar, ia sa vedem. Povestile, basmele, miturile, legendele … cine le spun, de obicei…Cei batrani. Bunicii. Cei de la care lumea asta mare si-a cam luat gandul si privirea. Cei care au trecut peste drumul vietii si care nu mai au nimic de cautat, nimic de vazut, nimic de pierdut. Batranii risca totul in aceste clipe. Ei rup tacerea cea mai grea, care apasa peste sufletul celor din jur, iar…ea, Atropa, Destinul…le rupe, la randu-i firul…vietii. Caci facand aceste lucruri, se incalca o lege nescrisa a tacerii.”

”-Pentru ca… se…pregatesc sa plece… departe… Sa pleci…bunicule…NUUUU!”

Cei mici repetau mecanic cuvintele intr-un refren ca de cantec de despartire – sacadat, de o tristete absoluta.

” – Hai, lasati tristetea, v-am pus pe ganduri. Vorbim si noi asa…Nu mai stiti de gluma. Mai, voi chiar ati crescut. Atat de repede!”

Cainele scoase un oftat uman prelung. Atat de nefiresc. Cei trei oameni il privira … muti.

”- Atropa, tu esti de vina…!”

”- Lasa cainele in pace, piciule. Ea poarta un nume. Atat. Restul e numai suflet…bun si cald.”

Un alt oftat prelung al bietului animal. Apoi o miscare de multumire – isi aseza cu grija botul umed pe genunchii stapanului ei. Acolo se simtea protejata.

Daca i-ati fi privit de departe, ati fi spus ca sunt patru stanci incremenite in jurul unui foc, ca intr-un ritual rupt din neguri de timp.

Aceste seri erau intr-adevar magice pentru familia stransa in fata casei. Era momentul lor de apropiere, de sinceritate absoluta, de comert liber cu sentimentele. Bunicul devenea atunci altul, mult mai deschis, mult mai vorbaret, mult mai filozof si mult mai batran. Desi nu se petreceau foarte des, aceste seri aveau glas de mister. Nepotii chinuiau mereu taciunii incinsi, impungandu-i cu bete lungi. Faceau teatru de umbre, scotand sunete grotesti, numai de ei stiute. ”Copiii!” Bunicul ii privea cu dragoste mai mult ca de obicei. Ce nopti unice! Atropa nu lipsise niciodata de la asemenea ”evenimente speciale”. Ea devenise un fel de toiag imaginar al trupului imbatranit al bunicului. Citea neintrerupt privirea stapanului, de parca ar fi vrut sa-i descalceasca ghemul de vorbe, pe care il tot depana nepotilor. Dar cuvintele lui cu talc sfarseau mai mereu ca o prelungire a rasului nesfarsit al celor doi spectatori.

”- Dar astazi, ce s-a intamplat, bunicule? A fost totul foarte ciudat si nu ne-ai dat nicio explicatie. Nimic. Ne-ai scos afara din livada, apoi din curte, ca pe niste straini exilati din tinuturile lor. Am facut ceva rau? Ti-am gresit cu ceva?”

”- O, nu, nu, draga mea! Nu e vina voastra. E vina altcuiva. E vina…Destinului! E prea complicat pentru voi. Sunteti inca prea micuti . Nu va afundati gandul intr-o apa mult prea intunecata de intrebari fara raspuns. Nu este inca timpul…”

”- Haide, bunule, spune-ne. Nu suntem chiar asa cum spui tu. Nici prea mici, nici prea nerozi si, mai presus de orice, stim sa pastram un secret. Nu vorbim cu nimeni.

”-Da, bunicule, asa facem…” accentua spusele surorii nepotul cuprins de curiozitate.

”-Oricum am observat azi, ca in mai toate zilele, din ultimii ani petrecuti alaturi de tine, aici, privirile piezise ale vecinilor. Toti ar vrea sa ni se adreseze, dar isi infraneaza acest gest … De ce? Nu reusesc sa-mi explic nici eu. Oamenii mari ne evita si copiindu-i, odraslele lor fac acelasi lucru. Niste ciudati, asta suntem in ochii tuturor. Si tu, bunicule, dar mai ales, noi…”

”-Da, asa este. Sora mea are perfecta dreptate. Pai cum altfel. Si noua ni s-ar parea aiurea sa vedem doi pusti stand singuri pe-o prispa vesnic goala. Toti cei din jur au o mama, au un tata, au bunici. Noi abia am reusit sa ne pastram,un biet bunic. Blestemati, asa cred ca suntem! Ca bine zice-ai azi la amiaza, bunicule! Blestemati!” Scrasnetul dintilor la eliberarea acestui ultim cuvant a fost mecanic urmat de un val de lacrimi. Lacrimi tinute cu forta la calcaiele ochilor albastri ai baietelului indurerat de amintiri sterse din memoria lui.

”-ISIHIA! Sa nu mai vorbesti niciodata asa. Aici in sat oamenii sunt diferiti; ei stiu ca traim toti printre legende, printre mituri prafuite de furtunile timpului. Chiar daca ne vine sa credem sau nu. Cat despre voi – voi sunteti nepotii mei, copiii mei, rostul meu pe lume. Eu am invatat sa va fiu mama, tata, bunica.Tot! Aici, prispa casei nu este nici pe departe goala.E tot un suflet. Al meu, al vostru, al lor. Noi venim si plecam, dar ei raman mereu aici, cu voi, pentru voi. Va petrec zilele si noptile, va insenineaza norii plansetului, va destrama panzele de dor. Ia, trageti aer in piept. Asa! Aveti incredere in mine?! Asa! V-ati linistit?”

”-Uau…Daaa!”

”- Vedeti, ciudatilor” spuse batranul izbucnind in ras. ”Voi sunteti puterea mea – a bratelor si a mintii. Gata, am terminat cu filosofia…Hi sa vedem … o poveste … trece noapte!”

Un vreasc se razvrati in focul plin de scantei. Ii facu pe toti cei din jur sa tresara. Atropa isi arata imediat coltii. Se pregatea de latrat.

”- Uitati, ca sa nu mai aveti atatea nelamuriri, va voi spune in soapta, in taina noptii, legenda matragunei.”

”-Pai, bunicule, cum ramen cu trecutul…

”-Stttt! Prostutule, taci si asculta…”

”-Asa! Tacere! In credinta de demult se zicea ca-i o piaza rea, vicleana. Imprumutase de la oameni pana si felul, in care acestia aratau. Radacina ei semana leit cu un trup.. Tocmai de aceea zice legenda ca matraguna urla, cat o tin radacinile, atunci cand cineva incearca s-o smulga pamantului. Ruperea numeroaselor ei fire infipte adanc in tarana produce un sunet puternic si prelung ca un vaiet. Atunci seamana si cu o baba care neputincioasa blesteama pe cel ce-o deranjeaza si o dezradacineaza. Ea are chiar puterea de a-i suci mintile acestuia.”

”- Vai de noi…Sa fugim! Noi urmam!”

Fara sa mai stea pe ganduri, nepotii o rupsera la fuga, rememorand ingroziti sirul evenimentelor acestei dupa-amiezii.

”- … sau poate chiar moartea, daca aceaa persoana este atat de aproape de ea si-i aude raspicat tipatul…”

Vorbele bunicului ieseau mecanic, reci si impersonale. Parca acum era el povestitorul, parca acum altcineva pusese stapanire pe CUVANTUL lui de taina.

Atropa latra in nestire, tintuita la picioarele stapanului. De niciunde se starnise un vant puternic… Decor perfect al unei seri tainice. Ramas singur, batranul isi lasa privirea mistuita de flacarile care se miscau ca intr-un dans haotic…ametitor.

”-Asta-i destinul meu…ca vantul. A venit de niciunde si pleaca spre nicaieri! Ce destin…Atropa…”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s