ISIHIA.UN CAZ DE TĂCERE. CAPITOLUL 2

O INTAMPLARE NEFIREASCA

”- Liniste! Incepem? Heiii!”

Da, stiam. Intrebarea nu era retorica. Nici pe departe. Avea o tinta exacta. EU! Stiam ca mi se adresa direct. Dar nu puteam reactiona in niciun fel. Ceva ma impiedica sa o fac. Ma gandeam. Nu reuseam sa aflu concret la ce. Ma incerca un sentiment de goliciune interioara. Dintr-un unghi subiectiv ma priveam mergand printr-o cetate, parca era, oricum un spatiu gol si plin de ecoul pasilor mei. O cetate sau altceva? Simteam regrete. Regrete?! Traiam o tristete fara margini. Tristete?! De ce oare? Pana acum cateva minute fata imi era rosie de atata ras impreuna cu echipa mea de filmare. Hohote de ras, da. Iar acum, ce sentiment ciudat ma incerca. Ce-i cu mine? Ceva e nefiresc, de intamplator!

„- Liniste, va rog, in platou!”

”Isihia”. O soapta a cuiva strecurata ca un ecou din alte timpuri in mintea mea. Tresar! Mecanic ma intorc. In spatele meu, undeva mai in spate, baiatul de la prompter.

”-Ai spus ceva?” il intreb sec.

”-Nu.”

Incerc sa ma opresc pe mine. Sa-mi ordonez gandurile. E o goana nebuna in creierul meu. Parca zaresc mii de vizitatori flamanzi de imagini, pregatiti sa vada minunea. Mii de flash-uri. Ce mi se intampla? Imi duc mana la frunte. O transpiratie rece imi acopera tamplele. Realizez atunci ca toti cei din jurul meu ma privesc ca pe un caz grav.

”-Va simtiti bine?” vine o intrebare repetitiva din partea celor prezenti.

Rusinata sau mai mult bulversata, ma agat de picioarele prezentului. Ma tarasc in propria realitate.

”- Sunt…bine, acum! Probabil, de la calciu…Patesc des acest lucru.”

Dialogul se intrerupe brusc. Vocea imi e acoperita de sunetul asurzitor de metal si sticla sparta.

Toti ne trezim.

”- Ce faceti, domnilor acolo?! Distrugeti platoul? Parca era vorba sa incepem filmarea nu dezasamblarea…”

”- Regizore…”, porni in surdina microfonul, care facea legatura cu platoul.”Regizore, ma auzi?! Mai intarziem putin. Avem o problema.”

”-Ce mai e acum?!” urla furios regizorul de emisie.

”- Un proiector a cazut si s-a facut praf. Il inlocuim si pornim la treaba. Nu dureaza mult inlocuirea. Asta e, se mai intampla…”

”- Cine l-a montat poate pleca acasa, m-ai auzit?! Sa stea la cratita, daca nu e tehnic. E concediat! Profesionistul lui peste…Un luminist incapabil. Pentru cine intarziem noi…”

”-Nu fiti atat de drastic, domnule. Ghinionul de moment al omului ” incerc eu aplanarea unui conflict iscat artificial. Stiam ca omul caruia ma adresam avea renumele unui regizor extrem de priceput, dar foarte sever. Aflat in pragul pensionarii, acesta era un adevarat maniac al filmarilor de platou. Era un om special care impartea mereu spatiul in unghiuri si incadraturi inedite, cautand sa obtina profunzimea. Jongla cu o fericire imensa intre lumina si intuneric. Umbrele ii erau nesuferite. Se ferea de ele. Cauta perfectiunea, calcula formula ei in permanenta de zeci de ani. Un vizionar. Tocmai de aceea cerea la randul lui rigoare, echipei tehnice si idei geniale, producatorului cu care colabora.

”-Nu incape vorba. Sa plece acum din platou. Afara. Nu am nevoie de incepatori…Afara!”

Microfonul amutise. Respiratiile tuturor erau scurtcircuitate. Bataile inimilor celor din platou aveau pentru o clipa inventar, iar de usile lor, atarna un mare si impunator anunt: REVENIM IN TREI ORE!

 ”-Bun, acum ne putem concentra si noi?! Se poate sau daca nu, amanam totul pe saptamana viitoare. Nu stiu daca ne incadram in timp cu atatea intarzieri. Parca filmarea asta nu vrea sa fie dusa la bun sfarsit. Dupa noi, vine cealalta echipa sa inregistreze…Deci!”

”-Nici nu incape vorba de amanare. Ma cunoasteti, doar…Continuam. Asigura-te ca au venit toti” ma adresez cu vocea scazuta asistentului de productie. Acesta paraseste cabina intunecoasa a regiei. Revine prompt.

”- Domnisoara acum a iesit de la machiaj, iar doctorul e deja in platou cu prezentatorul. Asteapta sa incepem.”

”-Perfect, sa-i dam drumul atunci. Regizore…pe cai!”

”- Liniste, in platou…”

”- Ce bine ca a venit fata. Aveam emotii ca v-a renunta in ultima clipa. Emisiunea asta e total imprevizibila. Dai peste fel si fel de oameni.” M-am trezit vorbind ca pentru mine. Dar cu voce tare.

Privirea rece a regizorului ma tintuieste in loc…

”-Baieti, incepem…Camera unu si doi, prim-planuri, camera 3, cadru de doi, camera 4, plan general…Macara, avem?!”

”-Suntem toti gata, domnule. Am reparat totul.”

”-Liniste, atunci…Miscare de macara…Ne pregatim?!”

”- Da”, revenea ca un gest reflex raspunsul cameramanilor.

Atent la monitoarele din fata lui, regizorul avea ochii precum diafragma unei camere, care se deschide cu o miscare lenta si gratioasa in acelasi timp in secunda premergatoare unui direct. Ma incerca o stare de emotie. Grozava emotie. Apasatoare emotie. O intamplare nefireasca. Facuse lucrul asta de atatea ori. De ce acum totul era altfel? De ce?

”-Incepem?”

Fiind pe faza de data asta, am raspuns prompt: ”-Da!” Mi-am adunat insa vorbele asa cum un copil strange, cu un imens sentiment de vinovatie, cioburile canii sparte. Ce-i cu mine?! Sunt aici? Sunt acolo? Acolo, unde?!

”-Isihia, atentie la lumina…Si … in trei, doi, unu… Esti!”

Heblu. Silueta prezentatorului isi facu aparitia in lumina calda descriind un cerc perfect. Tinta lui – un scaun rotativ inalt, punctul de sprijin pentru sustinerea intro-ului de inceput al emisiunii, un soi de discurs carlig pentru mintile telespectatorilor.

Prompterul ii curgea intr-un ritm potrivit rostirii lui exacte, semn de rutina. Dupa cateva minute, este chemat in platou primul, unicul si permanentul invitat al emisiunii. Specialistul nostru in hipnoza, in persoana. Conul de lumina se largi generos pentru a-i incadra pe cei doi, dar fara a dezvalui mai mult. Un aer de mister plutea peste platou. Regizorul isi daduse frau liber imaginatiei, taind imaginea imperfecta in jumatati de fete, in detalii de ochi. Incerca sa surprinda ceva dincolo de imagine, dincolo de cuvant. Fascinant!

”- Pregateste cadru de doi…”

”-Da…Sunt gata!”

”-Auzi, ce mi-o fi venit sa urlu ”ISIHIA”. Zici c-am primit vorba asta asa de nicaieri, ca mi-a fost aruncata in gura exact cum un necunoscut naiv arunca o moneda intr-o fantana aducatoare de noroc. Aveam ecoul vorbei mele in timpane! O fi de la tensiune?! Ciudat!” Regizorul de emisie si directorul de sunet vorbeau in soapta. Dar, eu ii auzeam perfect. Ii priveam tacuta. Plutea ceva in aer, ceva ce toti simteam, dar ceva pentru care nimeni nu reusea sa dea o definitie coerenta. Cum poti sa faci o descriere exacta a unei pareri …

”- Asa, bun…intindeti-va, domnisoara. Aveti incredere in mine?”

”-Da, totala, domnule doctor. Absolut. Din cauza asta ma aflu aici.”

Glasul ei plapand imi rasuna in urechi la fel de nefiresc. Atat de timida, de fragila, dar atat de hotarata si determinata sa duca totul pana la capat. Iti trebuie mult curaj sa fii ca ea.

”-Te linistesti, da. Asa! Trage aer in piept. Asa. Acum lasa-te purtata de vocea mea. Inchide ochii! Ai totala incredere in mine. Voi numara de la 5 la 1. Vand voi termina, ne vom intelege altfel. Vei sub totala putere a vocii mele. Cuvintele mele vor fi singurele care te vor indruma si-ti vor controla mintea, sufletul…emotiile. Imi vei spune exact ce vezi si ce simti, da?!”

”-Da…”

”- Sa nu te temi, iar daca eu simt ca se intampla ceva cu tine, voi pocni din degete , iar tu te vei trezi.”

”-Da!”

”- Calm. Iti simti pleoapele din ce in ce mai grele. Ti-este foarte foarte somn. Te relaxezi. Iti este din ce in ce mai bine. Sunt in permanenta langa tine. Asaaa….In cinci, patru, trei, doi…”

”-Doamne, peste ce nebuni mai dam astazi, doctore?!”

”-Are casca deschisa si te aude, regizore!” sar iritata din scaunul meu.

”-Asa, si…E si el constient ca face parte dintr-un show de televiziune. Regie…actorie…fals!”

”-Va rog, nu mai vorbiti asa! Nu se cade! Oamenii astia chiar vin la noi cu probleme cat se poate de reale.”

”- E, ati adunat toti zapacitii din tara…Ha, ha, ha! Sa vedem cum se prefac azi. Hipnotizam si noi ceva, doctore?! Se taie oricum la montaj…”

”- Va rog, abtineti-va!”

”- Nu mai vorbiti toti deodata in casca. Nu ma pot concentra.” Era vocea sparta a doctorului.

Regizorul de emisie pufni intr-un ras dracesc.

”-Hai, doctore, ne lasi?!”

”-Reluam…de la numarat!” le intrerup brusc si ferm micile ironii.

Stateam cu ochii atintiti in monitoare. Ceva era anormal. In toata rumoarea creata, fata intinsa pe patul special tacea. Cu ochii inchisi, parea cazuta intr-o coma indusa. Nici macar nu clipea.

”-Repede, un detaliu de ochi…”

”- De-al doctorului?!” imi replica razand regizorul.

”-Fireste ca NU! Vreau s-o vad pe fata. Strageti mai mult pe ea, va rog. Mai mult. Lasa cadrul asa…”

”-Ati instruit-o bine pe domnisorica asta. Uite ce bine joaca! Putem pleca toti din platou, ca ea nici gand sa-si iasa din rol. Sa nu se desconspire in fata host-ului si a specialistului. Dac-ar stii ea ce regie ati pus voi toti la cale.”

”- Asa. Ne relaxam, In cinci, patru, trei, doi,….

Obrajii imi ardeau. Ma simteam ca la plaja, sub un soare neprietenos de fierbinte. Mi se facuse dintr-o data un dor nebun de mare.

Am tresarit.

Doamne, ce-i cu mine?! Ce m-a apucat?! Trebuie sa ma concentrez, dar parca aceaa caldura nefireasca ma facea sa alunec peste bariera realitatii.

” -…unu… Asa.” Vocea doctorului scazuse semnificativ in intensitate. Cuvintele devenisera un sir de soapte studiate, ordonate, egal gandite si rostite. Erau capcana perfecta intinsa mintii, intinsa ratiunii si, nu in ultimul rand, trecutului.

”-Hei, ma auzi?! Eu iti controlez mintea…Esti sub puterea mea.”

Tacere.

Minute lungi se scursera. Un semn. Atat asteptam toti. Un semn.

”-A reusit s-o hipnotizeze?!”

”-Ma auzi?”

Tacere.

Apasarea momentului ne tintuia privirile in ecranele minuscule. Nu ne mai regaseam intre noi. Eram toti absorbiti de rostirea clara si sigura a doctorului.

O a treia incercare…

”-Acum imi vorbesti? Esti cu mine?”

”-Da, te aud… Destul de vag, esti cam departe de mine…” vocea fetei era insa cu totul alta. Parea speriata. Stinsa. ”Unde esti? Nu te vad. Unde esti?”

Momentul de tensiune se sparge sub rasetul nefiresc al regizorului:

”- Alta tonalitate…priceputa domnisoara. Da, da … si vulpea se intinde dupa struguri…”

”-Liniste, va rog mult…se rasteste doctorul enervat. ISIHIA!”

”-Ce te-a apucat, doctore? Vorbim amandoi cu aceleasi cuvinte… Ne-am virusat sau ce?!”

”-I-SI-HI-A!!!!”

”Incetati acum, va rog…”

Uimit de tonul meu apasat, batranul regizor capitula in cele din urma.

”-Stai sa te prin din urma, unde fugi…Hei…Uite sunt in spatele tau…Dar…Unde sunt?!”

”-Ce vezi? Descrie…incet, nu te grabeste nimeni…”

”-Nu vrei sa te uiti la mine? Alergam ca doi nebuni pe drumul asta de piatra … Offf si ce cald e afara. Casele astea parca vin spre mine. Unde ai disparut. Nu te mai vad…”

”-Continua sa-mi vorbesti, ce vezi…ce auzi…spune-mi!”

”- Te faci ca nu ma cunosti. Doar tu ai ales drumul asta. Stiai ca aici nu-i tipenie de om la amiaza. Stai, unde tot dispari. Ce parfum in jur… De unde vine?!”

Doctorul realiza acum ca fata nu vorbea cu el…Era prinsa intre alte doua porti ale timpului. Speriat, constientiza ca DA, de aceasta data a reusit. Hipnoza era in toi.

”-Fugi, vine…ma ajunge….Nuuuuu! Nuuuu!”

Tacere.

” – Ce ti se intampla? Te pot ajuta cumva?” Incerca doctorul sa se insereze in lumea tinerei paciente.

”- Nu!”

Negatia ferma parea venita de la un alt glas. Unul extrem de sobru.

”-Nu, pleaca vreau sa raman aici. Pe piatra asta. Nuuuu! Ce inaltime!” reveni vocea stinsa a fetei.

Cata disperare…Brusc un val de lacrimi ii spala copilei chipul livid. Se tanguia. Parea prinsa in ceva sau de cineva. Momente groaznice, in orice caz.

”-Poti sa-mi spui de ce plangi?”

”-Nu, nu te apropia de mine…Fug, acum fug…abia pot sa respir…Unde sa ma ascund, unde … Doamne, ce drum lung si pustiu! Lasa-ma…nuuuuu!”

”-Tine prim-planul ei… Doamne, uite-o cum plange. Ce durere o incearca. Cat e de reala.

Tensiune in regie.

”-Nuuuuu. Simt ca ma sfasie…nu mai suport, nu, nu, nu, te rog…”

”-Vrei sa revii? Te trezesc?”

”-Uite ce soare frumos. De aici vezi totul. Si apa si curtea curtea si treptele cu bolta de trandafiri…E frumos aici, sus.” Lacrimile ii alunecau a regret. Vocea i se calmase. Nimeni nu mai intelegea nimic.

Un zambet!

”-Vrei sa fiu fericita. Simt sa voi fi…stai…Nuuuuuuu!” Tumultul sufletesc se declansa din nou. ”Nuuuuuu mai suport… ma prabusesc, lasa-ma!”

Plansetul devenise deja pragul unui cosmar greu de trecut. O imagine cumplita.

”-Nuuuu…”

”-Spuneti-i doctorului sa o trezeasca, suficient…Aveti casca lui, spuneti-i acum!”

Regizorul amutise.

”-Opreste-te, doctore! La loc comanda! Da-i liber, ti-a transmis producatorul!”

Urletele ne copleseau. Fiecare secunda scursa era o picatura intr-un pahar al unui suflet intr-o descompunere inumana. Toti luam parte incremeniti la o intamplare nefireasc de reala.

”-Nuuuuuu! Ma doareeee!” Fata tinerei era deja sufocata de noul valde durere.

”-Ce naiba, el nu vede!”

M-am ridicat imediat, smulgand casca regizorului, cu riscul de a strica orice prietenie. Un urlet mi-a iesit din gura, asa cum n-am mai facut-o niciodata in viata mea.

”-Las-o, doctore! Trezeste-o! Nu ma auzi, GATA! S-a terminat! ISIHIA!”

Tacere.

Fata se potoli la fel de brusc. Ceva se schimbase. Isi misca degetele, in incercarea de a se prinde de ceva, de a gasi un punct de stabilitate. Nu reusea.

”-El…sopti calm, el imi spune … sa tac…Nu ma lasa sa vorbesc. Blestem. Nuuuuuu!”

Lacrimile revenira mai multe, din ce in ce mai multe….

”-Nu mai pot, nu mai rezist, iar el vine dupa mine. M-am impiedicat…Alunec…Ma pierd. Blestem!”

Regizorul privea disperat, cand spre mine, cand spre monitoare.

”- Si tu…ISIHIA! Ce dracu’ ne-a apucat pe toti, azi?”

Remarcasem schimbarea de persoana in adresare. Dar nimic nu mai conta acum.

”- Doctore, opreste-te pentru numele lui Dumnezeu…Acum!”

O fata schimonosita de groaza se ridica spre camera de prim-plan a doctorului. Acesta era transfigurat! Gura ii era inclestata ca intr-un atac de cord. Corzi vocale inerte incercau incapabile sa defineasca sunetul infiorarii.

Isihia!

Cu un ultim efort, buzele ilustrului specialist s-au urnit. Ne transmitea parca un mesaj ascuns. Un cod. O cheie spre niciunde…

”-Strange pe fata lui!” Am dat chiar eu comanda stricta cameramanului.”-Acum!”

”-NU POT!”

”- Doctore, vorbesti cu noi sau cu cine…Ce tot zici acolo. Nu se intelege nimic.”

”-NU POT!”

”- Parca spune ”nu pot” asa mi se pare” rosti sfios din coltul camerei capitonate a regiei, tipul de la prompter.

”- Ce ciudat! Ce nu poti, doctore?! Cobor in platou…”

”-NUUUU…” un urlet dintr-o alta dimensiune a durerii, dincolo de tot ce ne-am fi putut imagina. Lacrimile erau deja oceane de suferinta…

” – Doamne, nu se poate…”

Inerta si plangand in continuu de atea minute, tanara parea urcata pe un munte al suferintei, unde nimeni dintre cei prezenti nu ajunjeje vreodata nici macar cu gandul.

 ”- Nu pot sa fac nimic, nu-mi raspunde la comenzi…am scapat-o undeva intre niste usi inchise ale timpului. Nu pot sa o trezesc. NUUUU!”

”- Nuuu…nuuu…nuuu…” buzele fetei stiau sa moduleze doar aceste sunete, racnete mai degraba…

Disperarea ne unise in cele din urma pe toti.

”-Mai incearca, doctore…”

”-Nu am mai intalnit vreodata asa ceva…in toata cariera mea. Numar acum de la unu la cinci, iar cand voi pocni din degete, te vei intoarce aici cu mine!”

Mainile noastre erau impreunate ca pentru o rugaciune colectiva in fata unui Sfant Altar.

”-Cinci…!” Pocnet de degete. Ma auzi? Revino, aici cu mine!”

Tacere!

Un alt urlet ne-a traznit mai rau ca pana acum. Bolovanii imaginari ai disperarii rostogoliti peste sufletele noastre greu incercate. O biata fiinta intrata intr-un joc mult prea periculos…Lacrimile fetei nu aveau sfarsit si-i poleiau acesteia chipul ca al unei statui din ceara.

”-Trecutul… nu ma lasa…” Tonul vocii pacientei era in crescendo…Parca mai exista cineva langa ea care ii dubla cuvintele… ”Nu …  trebuie… sa… Isih…!”

”-Trecutul?!”

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s