JURNALUL UNUI PERSONAJ.ZIUA VII

MOTTO: “Atunci când plâng, scriu. Atunci când simt că nu pot să merg mai departe, scriu. Atunci când îmi vine să mor, scriu. Atunci când aflat în cădere liberă, gândurile mele nu găsesc un punct de sprijin, scriu. Atunci când scriu, toate expresiile vieții, au numitor comun.”

“Dragă autorule,

” m-am simțit mai pregătită ca niciodată să-mi îndeplinesc destinul, căci degeaba îți este dat, dacă nu lupți pentru el. (PT., pg.283)

Încep cu finalul, căci, eu, personajul, am ajuns la ultima filă a JURNALULUI meu…

Completează-mă, autorule…

“Încerc să-mi imaginez cu mintea slabă a omului, cum te vei regăsi tu…în fața acestor pagini…iar inima îmi zâmbește. …te rog, încearcă să închizi ochii. Simte cum emoțiile mele îți sunt transmise de vântul ce-și pierde din violență, în locul, în care tu te vei afla. Acum, caută în întuneric razele soarelui! (…) deschide larg ferestrele sufletului și simte esența cuvintelor mele. Deschide larg ochii și înfruntă imaginea unui drum ce ți se va părea demonic, dar la capătul căruia te voi aștepta eu.”(PT., pg.101)

Ți-am deslușit taina subtilului joc de idei. Am transformat-o într-un experiment literar. Am reușit, ca timp de șapte zile, eu, personaj, să fac din tine propria mea operă de artă, denumind-o metaforic JURNAL. I-am spus așa, pentru că vorbind celorlați despre mine, te-am descoperit lumii pe tine, autorule. JURNALUL poartă, prin însăși numele său, ceva intim în el, și chiar dacă, la început, am negat cu vehemență orice asemănare dintre noi, acum, mă dau bătut și recunosc: suntem paginile, coperțile, rândurile și cuvântul aceleiași minți.

Taie-mi viața de personaj, felie cu felie, și împarte-mă cu sufletul lumii. Taie-mă pe linia timpului, cum spun filozofii, dându-mi speranța întregului. Lasă-mă să îmi pășesc prezentul, că să știu că voi avea, în curând, de urcat treptele abrupte ale unui viitor.

Mai încrede-te în mine, autorule…

“Era, ca și când, sentimentele noastre regăsite se uniseră, formând o punte în interiorul conștiinței noastre, menită să mă salveze de un final aproape inevitabil.”(PT., pg. 87)

“ Mă simțeam mai bine, mulțumită că trecusem peste o altă etapă, pregătită pentru a-mi duce la îndeplinire misiunea.(…)Eram destinați a fi împreună, iar povestea noastră era mereu nouă, se reinventa cu fiecare zi ce trecea, devenind din ce în ce mai puternică.”(PT., pg. 79)

Abia acum te-am aflat și am înțeles rostul vieții mele, al cunoașterii mele, al iubirii mele…de personaj.

Mai respiră-mă, autorule,…

“Au fost zeci de ani, în care nu am făcut altceva decât să alergăm, să căutăm un loc în care să putem trăi în lume, căci asta este prima lege naturală a omului. Am întâlnit oameni diferiți, figuri diferite, mereu și mereu alte nume, nimic nu avea să-mi atragă atenția. Și totuși, într-un final, am regăsit o persoană care mi-a amintit că există o singură emoție adevărată ce ne poate defini ca oameni, o singură emoție care ne poate uni și demonstra că suntem toți la fel (…) iubirea

Mai îngăduie-mă, autorule,…

“Nimic să nu te sperie, (…) nimic să nu ți se pară imposibil! Ceea ce vei crede că te poate opri te va întări și îți va da forța necesară spre a merge mai departe…Rămâi cu bine…”

Tu m-ai făcut să par fictiv și să trăiesc real. Sunt unicul călător pe un drum care se separă în trei direcții. M-ai momit cu gânduri, cu dorințe, cu vise…Nu-mi lua speranța preumblărilor…Mai am de trăit încă un pumn de cuvinte.

Mai vorbește-mi, autorule,…

„-          Și, acum? Acum ce facem?
–           Acum? Acum, trăim…
–           Și după?
–           Și după, vom continua să trăim…Știi…?
–           Ce?
–           Știi de ce îi este frică lui NICIODATĂ?
–           De Imposibil?
–           Și Imposibilului?
–           De Reușită!”(PT., pg.283)

Recunosc că, pentru Reușită, m-am folosit de un complice. Puterea de a mă adresa ție, cel care m-ai gândit altfel, a venit de la un umil cititor, care a crezut în mine și, implicit, în tine. A crezut în cuvântul curat și în scriitura modernă. Un citiror care a constatat că, în cazul tău, critică celor din jur a dat măsură valorii scrisului ce ți se revarsă din gânduri printre degete. Iar opera ta specială a lăsat în urma o imagine aparte a unui personaj memorabil.

Cititorul ți-a lăsat, după prima citire, un mesaj, care suna cam așa:

„Dragă scriitorule,

Recunosc că îmi cam pierdusem încrederea în strălucirea condeiului romanesc. Cu tine însă, speranța s-a animat deodată. Citindu-ți cărțile, cu răsuflarea tăiată, am realizat ceva ce rar am găsit printre cărțile actuale. Contopirea nu neapărat cu un personaj, ci cu o multitudine de senzații și trairi, de emoții și de amintiri, de imagini, parcă rupte, nu din viața dintre coperți, ci din cea reală, palpabilă. Cărții vii, care se derulează cu încadraturi inedite, cu sărituri în cadru de-a dreptul fascinante. Am întâlnit pagini, care te fac să treci de la o trăire la alta, care te mută cu ingeniozitatea și talentul mâinii dedicate scrisului autentic din planul ei, de carte, în planul tău de receptor. Cărți, care îți verifică la fiecare pas vigilența.

Mă bucur că am întâlnit un om, care în vremuri haotice și lipsite de mesaj, rămâne încă fascinat de lumea cuvintelor. Un om, care nu încearcă să le domine, ci se lasă cu multă emoție și rafinament, condus de ele. Miza ta, scriitorule, nu suntem noi, cititorii, noi ziduri, care stăm la primire de vorbe, ca într-un captivant meci de tenis, ci sunt ele, cuvintele, care se strecoară în chip miraculous prin fantele arzând de lumină ale acestor ziduri…” (“Crăciun cu parfum de liliac”, Mihaela Popescu, https://altfelsite.wordpress.com/2015/12/22/crăciun-și-parfum-de-liliac/)

Acum, pe finalul JURNALULUI, cititorul intervine din nou:

“Scriitorule, ești un pariu câștigat cu arta. Cărțile tale au imagine și substanță. Trăiesc și respiră viață. Își spun povestea. Am întâlnit, din păcate, cărți sterpe, pe care le citeai, dar nu le puteai transpune în imagini…Nu este cazul tău. Aici, este altfel. Iar adevărații consumatori de valori literare, după așa ceva tânjesc. După un scris umanizat. Paginile tale sunt aripi mereu deschise zborului  spre idee. Iar, tu, personajule, nu cunoști căderea, ci doar înălțarea.

Eu, cititor, te sfătuiesc, scriitorule, să-ți petreci personajul cu o peliculă de film și să-ți transformi cărțile în șiruri de gânduri vii, într-o lume în căutarea perfecțiunii … Și, nu uita, scriitorule, să mergi mult mai departe, pe picioarele propriului tău talent.

Închei așa:

Îți mulțumesc, scriitorule, SIMONA TĂNĂSESCU, îți mulțumesc, personajule, LILY ROSE GERMAIN.

Cu drag,

Alt scrib de cuvinte ALTFEL…

Mă înclin.

CICLUL VITAL NOUĂ: „PRIN GAURA CHEII” ȘI „PRIN TELESCOP”

AUTOR: SIMONA TĂNĂSESCU

EDITURA: SEMNE, București, 2015

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s