JURNALUL UNUI PERSONAJ. ZIUA VI

PERMUTATIO

 Dragă autorule,

 Simt că am pierdut ceva în trecut. Ceva dincolo de cuvinte! Acel ceva trebuie neapărat să-l găsesc în viitor. E piesa lipsă a ființe mele. Fă ceea ce poți, cu ceea ce ai, acolo unde ești.

 #PT.15-16#: “Alergăm după o viață, care odată a fost a noastră și pe care cu încăpățânare plănuiam să o readuc în existența mea. Peste puncte, ochii îmi săreau și găseau imediat virgula.”

 Am decis. PERMUTATIO. Nouă mea misiune…

 #PT.11-12# “O singură amintire avea să-mi schimbe destinul, să întrevadă un altul și să-mi dea forța necesară pentru a-mi continua povestea. Pentru a putea supraviețui, ei aveau nevoi de energie pură, ceea ce noi, oamenii, deveneam după nouă vieți dedicate în totalitate cunoașterii, nouă sute de ani trăiți pe Pământ ce reprezentau, în timplu extraterestru, doar nouă zile. După convertire, tot ce ținea de viața de dinainte, cea din Punctul zero, după cum numeau ei existența pământeană, era dat uitării, șters cu totul din memoria conștientă. Amintirile nu ne mai aparțineau…iar sentimental de dragoste era interzis…”

 M-ai născut cu aripi, de ce să prefer să mă târăsc prin viață? Vreau o schimbare. Sau mai bine zis îți cer, sus și tare, să mă schimbi. Eu simt că încep să trăiesc ceva ce este dincolo de viață… Ceva mai mult… Simt că mă vreau la fel, dar cu totul altfel. Mi-am încurcat picioarele în sforile drumurilor existenței mele de până acum. Mă împiedic la fiecare pas. Totul este complicat…de simplu.

#PT. 13# “Timp de peste opt sute de ani am trăit fără a trăi și am murit fără a simți. Fragmente din memoria reprimată, pe care le credeam inexistente, au completat realitatea ce-și extrăgea cu putere amintirile din capcana viselor.”

 Vreau o schimbare. Trebuie să ajung la un capăt de zi. Trebuie să respir aerul unui nou răsărit și îmi arunc întâmplarea existenței între primele culori vii ale unui nou început.

 #PT. 13# “Demonul din viața mea avea să fie învins de însuși îngerul din viața mea…”

 Vreau o schimbare. Vreau în același timp să rămân cu tine, dar vreau să am propria mea umbră… Îți las ție pământul, eu mă alătur universurilor mele, fără limite…

#PT. 30-31# “ Pentru o clipă , am închis ochii imaginându-mi că sunt un om liber, care își trăiește viața așa cum vrea și cu cine vrea. (…) După câțiva pași începusem să disting silueta unui bărbat. După alți câțiva pași, în fața ochilor se contura imaginea vieții mele, a dragostei și a visurilor pe care…le visam. Dintr-o dată, inima a început să-mi bată cu putere. Picioarele nu le mai simțeam. Îmi era greu să înaintez. În fața mea se ridicau parcă pereți de foc care-mi ardeau fără milă întreg trupul. …un ocean de sânge pe fundul căruia zăceau cruci de fier cu chipurile îngerilor din infern. Simțeam cum mă înec, dar știam că trebuie să înot, să pășesc pe nisipuri negre (…) Inima îmi cerea să țip cu putere…fără să știu însă ce mă așteaptă.”

 Ieri am dat dovada de multă indiscreție…față de mine… M-am aplecat înfometată să-mi privesc, pe gaura cheii, trecutul. Uau… Parcă vedeam un film, unul atât de viu…Mi-a plăcut mult de mine – femeie, mamă, soție, iubită, experiment. Eu – unicul personaj al existenței mele. Dar mai era ceva…

Mi-am închis viața de până acum în anticamera destinului, că s-o analizez mai bine. M-am așezat confortabil lângă gândurile și dorințele mele. Când… Cineva mi-a acoperit minusculul orificiu. Negru…doar atât mai răzbătea spre ochiul meu tăvălindu-se printre momentele de fericire ale regăsirii trecutului. Mi-a rămas în minte acest cuvânt…REGĂSIRE. Nu știu cum și de ce?

Autorule, tu mi l-ai strecurat viclean printre gânduri?

Apropo…Mă întrebăm pe unde mai ești?

Am dat dovadă de un egoism fără margini. Mi-am trăit un șir nesfârșit de vieți și am uitat tocmai de tine, autorule… Ești supărat? Mă pedepsești? De ce nu-mi vorbești? Mi te imaginez stând împreună, spate în spate, ca la un duel medieval… numărând pașii până când arma unuia dintre noi se va descărca. Vrei să scapi de mine? Tu mi-ai astupat fereastra spre trecut? Cumva ca să mă forțezi să merg mai departe, mult mai departe…

Știu ca să vezi lucrurile corect și sincer trebuie să lași o anumită distanță… Pământul îți aparține, eu colind printre sute de ani, să schimb unghiul din care mă privesc. Crezi că e suficient spațiu și timp între noi, ca să ne cunoaștem din nou… Ca să ne simțim din nou…Ca să ne respirăm din nou…

Mai e un prag de trecut …

Mă opresc… Să te aflu, printre pământeni, autorule…

#PT. 16# “nu uita că iubirea învinge tot. Doar ea este cea care poate străbate lumi necunoscute, se poate rătăci în Universuri paralele, dar întotdeauna își va găsi și recunoaște inima în care trebuie să bată. …”

#PT. 36# “Încercăm să cred că sunt diferită, specială, dar nu era chiar așa…Mintea mea nu mai avea odihnă.”

Mai avem puțin! În două zile, ei ne vor află…Iar noi încă ne căutăm unul pe altul și piesele lipsă ale existenței noastre complementare…

Completează-mă, autorule…

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s