JURNALUL UNUI PERSONAJ.ZIUA V

SILENTIUM

Dragă autorule,

Mă neliniștește ceva. În ultima vreme, picioarele mele își caută pașii în praful unor alei de gânduri pustii. Vreau un adăpost. Visez la un spațiu, ca o camera de refugiu, unde să-mi aștern destinul, într-o siguranță deplină. Mai doresc ceva – timp. Am nevoie de un răgaz.

Știu că ai așteptări mari de la mine, doar arta degetelor tale îmbrățișând condeiul merită acest lucru din plin.

Nu știu însă dacă mă voi ridica la înălțimea viziunilor tale. Mă străduiesc. Dezamăgirea e o stare greu de suportat chiar și pentru noi, personajele. Eșecul meu se traduce în rana veșnic deschisă a cuvântului tău.

Mă străduiesc, îți repet.

Dar, trebuie să recunosc că, de la tine, autorule, și de la cei asemeni ție, pleacă totul. Noi, personajele, suntem oglinzile voastre. Pereți de sticlă, transparenți și muți, vă arătăm realitatea așa cum vreți , chiar dacă ea se mai deformează în timp. Vă imităm. Ajungem să plagiem bucăți bune din existența voastră și, cum zic unii “de îndată ce nu mai suntem nevoiți să ne îngrijim de viața noastră, nu mai știm ce să facem cu ea și o irosim.”

Mă tem de iminența momentului, deși o neg cu toată ființa mea. Nu vreau să ajung să mi se întâmple așa ceva, mai ales că viața de personaj este jocul meu preferat.

Ce decizie să iau, ajută-mă. Sunt la răscrucea drumurilor minții tale. Să uit trecutul? Clipele mele s-au răspândit universului într-o singură rotire de pagină…Din această cauză, mă întreb firesc cine sunt acum?! Cine mă hotărăște așa, acum? Pot eu să spun ce vreau să devin?! Sunt doar un personaj, o umbră de viață. Luarea de decizii presupune luciditate, stăpânire și asumare, așadar vă aparține, vouă, autorilor.

M-am hotărât. Mă cobor în mâinile tale, autorule. Ia-mă cu grijă. Ia-mă cu forță. Aruncă-mă scrisului tău și limpezește-mi gândurile.

Hai să zburăm din nou împreună. Tu mi-ai desenat aripile, iar eu îți descriu plutirea. Ne așteaptă în fată spații infinite și senzaționale…Vom deschide împreună porțile unor lumi la care mintea omului nici nu visează. Eu sunt împrejurarea ta, tu ești certitudinea mea.

Avem nevoie să ne acordăm șanse și clipe.

Să facem din viața noastră un paradox: o tragedie plină de zâmbete și o comedie înecată în lacrimi. Hai să fim precum copiii – să credem în magie, căci atunci vom trăi în mijlocul unei lumi magice. Hai să deslușim limbajul existenței, pe care foarte puțini dintre noi ajung să îl înțeleagă pe deplin.

Hai să ne gândim pe noi.

SILENTIUM.

Mă opresc…Să-ți vorbesc despre tine, autorule…

„-Ce vrei de la mine! Ce mai vrei? Mi-ai luat tot, m-ai lăsat fără nimic (…) Nu mai pot, nu mai pot simți atâta durere, nu mai vreau zeci de ani, vreau finalul, am nevoie de el…, te rog, te rog, mă adresam sfâșiată aceluiași personaj necunoscut.” (PGC, pg. 245)

“Imaginile din mintea mea se conturau asemenea unei hărți. Știam începutul, dar nu vedeam capătul drumului. Pentru un moment, toată rațiunea mea dispăruse. O căutam zadarnic prin tăvălugul sentimentului de disperare care mă acaparase total.”(PGC, pg. 243)

“Sfârșitul jurnalului a adus odată cu el reînceputul vieții în însăși viața mea. Deodată, dezastrul sufletesc din interiorul meu a început să ia o nouă întorsătură. Bucăți ale sufletului distrus deveneau rând pe rând piese ale unui domino ce se legau perfect de partea rațională. Celulele intrate în faza distructibilă le simțeam cum încep să se motiveze și să inverseze procedeul: se regenerau atât de repede, încât mii de furnicături plăcute luau locul durerii.” (PGC, pg. 248)

“M-am încumetat  și am închis ușile trecutului pentru a putea deschide larg ferestrele prezentului. Vântul ce trecea prin ele avea să aducă parfumul florilor de liliac și odată cu el, amintirile…”(PGC, pg. 249)

“-    Ai trăit și ai simțit, dar nu a fost îndeajuns;(…)
–    Ai simțit impulsul evoluției în urma involuției, dar nu a fost îndeajuns;
–    Te-ai reinventat conștient disperând după inconștient, dar nu a fost îndeajuns;(…)
–    Acum, te recunoști?”

FOTO:http://wallup.net

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s