JURNALUL UNUI PERSONAJ.ZIUA I

JURNALUL UNUI PERSONAJ.ZIUA I

CAPTATIO ANIMAE

„Dragă autorule,

Tandră amăgire a cititorului…

Îți spun încă de la început atât: că tu nu ești eu. Suntem două entități diferite. Sper, nu sunt prea sigur. Tu ești însă suma fețelor mele și așa vei rămâne mereu. Cu cat încerci să te îndepărtezi de mine, ca de un tablou pentru a-i corecta tușele, umbrele, nuanțele, cu atât ești mai aproape de mine. Pas cu pas, mereu lipit de mine.

Totuși, autorule, îți repet, tu nu ești eu

Tu visezi, speri, lipești cioburile amestecate ale unei oglinzi sparte, desenezi filme animate din pelicule mute…ALTFEL!

Eu trăiesc…

Tu cauți sensuri, eu pășesc printre situații…Eu trăiesc intens: plâng, iubesc, strig…Eu sunt sufletul tău…Tu mă urmezi ca o umbră, iar umbra are ceva mai puțin decât conturul înainte-mergătorului.

Mai întâi ți-am captat atenția, te-am făcut să mă observi, să mă studiezi, acum a venit rândul meu…Astăzi eu sunt vânătorul sufletului tău…

Captatio animae…

Mă citesc pe mine, ca să te înțeleg pe tine, autorule!

Crezi că mă stăpânești. Hmmm! M-ai închis într-un glob de sticlă ca să îmi urmărești toate mișcările… O pradă în câmp deschis, iar mintea ta câine hăitaș printre hățișuri de viață…

Știi, autorule, viața mea e acolo, în realitate, a ta s-a închis de fapt între pereți circulari de sticlă, între coperți de carte…Tu ești cuvântul… Eu sunt ecoul lui cu o mie de aparențe. LOGOS-ul, cuvântul inițial, umblă liber prin mintea și sufletul fiecăruia. Dacă privești cu ochii larg deschiși spre ființă noastră, sigur îl vei vedea acolo, la interior. Problema apare la tine, autorule, când încerci să te transformi în stăpânul cuvintelor; când le dai ordine, când le forțezi să se așeze în șiruri bine definite, în chip de mesaj.

Aici e secretul! Unii reușesc, alții, dezamăgiți de amarul primului eșec, renunță.

Tu, autorule, nu știu, vom vedea… Eșec sau victorie?

Mă opresc…Să-ți vorbesc despre tine, autorule…

 “Emoțiile pe care le trăiesc atunci când mă gândesc la tine, la noi, îmi răpesc ultimul gram de energie…Și, totuși (…), cu ultimele puteri mă rog corpului meu, ca și unui zeu (…), să mă lase, să mă ajute să-ți scriu tot ceea ce simt! (…) Mă gândesc la tot ceea ce mi-ai spus…încerc să închid ochii, încerc să nu mi te imaginez … ești că o marcă lipită pe inima mea, ca o amprentă ce niciodată nu poate fi ștearsă din sufletul meu. Ești nebunia vieții mele, sensul meu de a fi. Pe unde trec, simt mirosul tău, și dacă nu îl găsesc, îl caut. Pe unde merg, încerc să te regăsesc în fiecare umbră ce-mi apare în cale. Picioarele (…) îmi amorțesc de teama că o simplă mișcare de-a mea să nu șteargă umbra chipului tău. Te regăsesc în zâmbetele oamenilor, și totuși (…) nu ești tu. Încerc să-mi dau o definiție corectă, logică, reală, însă viața mea ești doar tu… Și o iau de la capăt. Și din nou mă învârt în același cerc, unde totul începe și se termină cu tine, fără a avea șansă de a-i opri mișcarea de rotație. Și toate astea dor…” ( pg. 11-12)

Foto: walllup.net

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s