ÎN CĂUTAREA SCRISULUI ALTFEL.ZIUA VII

Gânduri…

„O săptămână printre cuvinte altfel”, printre gândurile unui scriitor altfel…Adevărată încântare…pentru mine, filologul, omul afundat în studiul tainelor mâinilor îndemânatice și al minților luminate de geniu; pentru mine, jurnalistul, omul de televiziune, vigilent la orice întoarcere de condei, asemeni unei mișcări de camera speciale…Adevărată încântare, pentru mine, omul simplu, pentru care o carte este locul unde se văd sunete și se aud culori, unde se respiră suflete și  se visează trăiri…Adevărată încântare…

„Cartea aceasta ţine de scrisul interzis. Cu un an în urmă, mi s-a oferit posibilitatea să regizez un film. Cum am fost nevoit să muncesc pentru a mă pregăti în vederea acestui lucru, a învăţa să stăpânesc limbajul imaginii, al cadrului, al sunetului, al decupajului, n-am mai putut scrie. Apoi, în ajunul primului tur de mani velă, mi-a fost dat un contract care îmi interzicea schiul şi orice sport care presupune riscuri; când l-am semnat, mi s-a dat de înţeles că ar fi preferabil de asemenea să nu scriu, deşi, oricum, nu aş fi avut timp. Era o provocare mult prea mare. În timpul turnării şi al montajului, am profitat de rarele ore libere ca să mă izolez de echipă şi să redactez pe colţurile meselor, dimineaţa, la micul dejun, seara, în camerele de hotel, aceste nuvele pe care le aveam în minte de ceva vreme. Simţeam iarăşi fericirea scrisului clandestin, aceea din adolescenţă: umplutul paginilor recăpăta gustul plăcerilor suspecte.”

Eric-Emmanuel Schmitt

Cea mai frumoasa carte din lume

„- Cum te cheama?” Buzele nu i se miscara, dar o voce grava rosti “- Olga”. „-Imi inchipui ca, la fel ca noi toate, erai iubita preferata a lui Stalin, care s-a plictisit?” Credea ca face o gluma, spunand o fraza aproape rituala cu care erau intampinate disidentele; fraza aluneca peste necunoscuta ca o piatra asupra ghetii. „- Pe mine ma cheama Tatiana. Vrei sa te prezint celorlate?” „- Avem tot timpul.” „-Sigur ca avem tot timpul… o sa petrecem luni, ani in groapa asta, poate ca o sa murim aici…Deci o sa avem tot timpul.”

„Ziua aducea lumina putina, ceata silind-o sa ramana cenusie; cand se risipea, un paravan de nepatruns alcatuit din nori apasatori atarna peste lagar, ca o armata de sentinele.”

„Imi inchipui ca, daca mi s-ar incredinta mie sarcina de a spiona o inchisoare de femei, nu as proceda mai bine. M-as preface tacuta, singuratica, si astfel, cu timpul, as primi confidente. E mai sigur asa decat sa faci pe simpatica, nu credeti??”

„E ca intr-un cosmar: sa fii respinsa de un grup, sa-ti dai seama de asta si sa nu misti un deget ca sa impiedici excluderea! E inuman… Ma intreb daca Olga are inima.”

„Gazdele ma instaleaza intr-un fotoliu cu brate tocite, iar eu incep sa citesc cea mai frumoasa carte din lume…”

CRITICĂ:

„Cea mai frumoasă carte din lume… are graţia şi forţa vizuală ale marilor texte literare.“ (Lire)

„Schmitt e un povestitor înnăscut, care are harul de a spune poveşti aparent simple, ce conţin însă o adevărată filozofie de viaţă.” (La Libre Belgique)

„… superbe povestiri care ne amintesc de Maupassant prin linia narativă, finalurile neaşteptate, umorul sarcastic şi pătrunderea psihologică.“ (Kirkus Reviews)

SFAT: Scrieți, ca să simțiți cu adevărat cât de frumoasă și neașteptată vă este viața!

EDITURĂ: Humanitas Fiction, 2011 / Colectia: Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt

Sper ca v-am convins în primul rând să îndrăzniți să scrieți, apoi să citiți un autor contemporan ALTFEL…
Simt că, la fel ca în cazul „HOȚULUI DE CUVINTE”(din toamna 2015),  „ÎN CĂUTAREA SCRISULUI ALTFEL” să fie un demers cultural, dar mai ales uman, reușit…
Simt ca am reușit…

Vă mulțumesc!

Foto: http://ciarastruwig.com

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s