IN CĂUTAREA SCRISULUI ALTFEL.ZIUA IV

Gânduri…

Scrisul este un exercițiu artistic atipic. Te fascinează. Te intrigă. Te marchează. Ai impresia că îl stăpânești, că îl cunoști… Rămâi însă mereu perplex la întorsăturile condeiului altfel. De această dată, cuvântul stă cititorului alături precum toiagul unui bătrân, însoțindu-l într-o călătorie spre interiorul ființei umane. Ne lovim de o lecție despre acceptarea sinelui, despre iubire si chiar despre viață. Ciudata atmosferă a romanului l-ar face mândru chiar și pe pretențiosul și întortocheatul Bulgakov!

Eric-Emmanuel Schmitt

Pe când eram o operă de artă

„Tinere prieten, fiecare dintre noi are trei vieţi. O viaţă de obiect: suntem un trup. O viaţă a spiritului: suntem o conştiinţă. Şi o viaţă de discurs: suntem ceva despre care vorbesc alţii. Prima viaţă, cea a trupului, nu ni se datorează cu nimic, nu noi alegem dacă să fim pitici sau cocoşaţi, nici să creştem, nici să îmbătrânim, nici măcar să ne naştem în loc să murim. Cea de-a doua viaţă, a conştiinţei, e la rândul ei dezamăgitoare: nu putem să conştientizăm decât ceea ce există, ceea ce suntem noi înşine, cum ar veni conştiinţa e doar un fel de pensulă care urmează ascultătoare contururile realităţii. Numai cea de-a treia viaţă ne permite să intervenim în propriul nostru destin, ne oferă un teatru, o scenă, un public; provocăm, dezminţim, creăm, manipulăm percepţiile celorlalţi; dacă suntem cât de cât dotaţi, ceea ce vor spune depinde de noi.”

***

„- Deci, sunt liber, în sfârşit!
– Normal, pentru că nu mai valorezi nimic.”

***

„Din ce cauza sufereai atunci când ne-am întâlnit? Din cauză că aveai conștiință. Ca să te vindec ți-am propus să devii un obiect.[…] Societatea noastră e organizată în așa fel încât e mai bine să fii un obiect decât o conștiință. „

***

„Cine n-a visat să devină obiectul admiraţiei tuturor? Iată promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu şi demon în acelaşi timp, unui tânăr disperat, în pragul sinuciderii. Primul, mereu dornic să scandalizeze, îi propune celui de-al doilea, dornic de o nouă existenţă, mai puţin anostă, să-l transforme într-o operă de artă. La urma urmei, nu are nimic de pierdut, în afară de libertate. Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decât Gioconda. Dar, imediat ce începe să se simtă privat de dreptul la conştiinţă, omul din el se răzvrăteşte. Creaţia încearcă astfel să fugă de creator şi să-şi recâştige libertatea pierdută. Prin dragoste. Va mai putea însă să-şi redobândească umanitatea şi să descopere fericirea într-o lume stăpânită de narcisism, de cultul simulacrelor şi al aparenţei şi de puterea zdrobitoare a imaginii?”

***

„– De fapt ar trebui să-i înlăturăm sufletul.
– Sufletul? Vorbiți ca un preot, Fichet! Credeți că există suflet?
– Sigur. E o rană care sângerează mereu și nu se vindecă niciodată. Nu dispare decât odată cu moartea.”

***

„Ce e de neînlocuit în mine? Asta. Gândurile mele. Frământările mele. Afecțiunea mea. Iubirile mele.”

 

SFAT: Ascultă-ți vocea interioara. Părerea celorlalți este un soi de atentat la libertatea EU-lui și poate avea un impact nimicitor atunci când nu există un echilibru lăuntric puternic. Societatea modernă, relativ bolnavă, impune modele şi idoli fără nici un fel de valoare.

CRITICĂ

„O carte extraordinară, o discretă satiră la adresa moravurilor contemporane supuse strălucirii deşarte şi puterii banilor. Şi, ca o gură de oxigen salvatoare, o poveste de dragoste de neuitat.“  (Le Figaro)

„Pactul cu diavolul i-a atras întotdeauna pe scriitori: vinde-ţi sufletul şi-ţi dau tot ce vrei: glorie, dragoste, nemurire. O carte incredibil de lucidă.“ (L’Express)

„Iată rezultatul unui pariu imposibil, dar câştigat. O lecţie încântătoare şi în acelaşi timp deconcertantă.“ (Le Parisien)

EDITURA: Humanitas Fiction, 2011 / Colecția: Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt