ILUZIA ARTEI

luni, 29 februarie 2016

ILUZIA ARTEI

Ceas după ceas
Un pictor
Bătea la pas
Atelierul strâmt, retras
Aflat în impas
Alunecat din realitate
Straniu popas.
Ieri, colosul
Astăzi, neputinciosul.
Stând tulburat
În odaia lui goală
Amară agoniseală
Descumpănit
De-al artei glas izgonit
Rămas neclintit
Lipit cu gândurile de-un zid
Tâlhar perfid
Pe locul tainic
Unde abia mai respira
O pânză rece, dezgolită
De-o ideea totală.
Cu spatele la ea
Artistul a simțit involuntar 
Cum își ceda
Respirația.

Nimeni nu-l mai vedea
Nimeni nu-l mai striga
Nimeni nu-l mai credea
Nimeni nu-l mai aplauda.

Îngenuncheat de toți
Pe-un pat vertical
Abia mai putea
Privind inert
La propriului trup

Devenit șevalet

Să adune din jur
Al său contur.

Nimeni nu-l mai privea
Nimeni nu-l mai cerea
Nimeni nu-l mai căuta
Nimeni nu-l mai accepta

Pe el, cel răstignit
Cu lacrimi monocrome
Plângând pe pânza rece
După muze furate, viziuni, madone.

Într-un final
Timpul a stat
Iritat, n-a mai răbdat,
A tras la repezeală o ultimă tușă
Cenușă
Urma unui artist desăvârșit
Care s-a contopit
Cu opera lui bizară
Pictura genială
Al vieții indiscret antet
Portret.

Foto: imgur.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s