CÂND OAMENII AU ARIPI DE ÎNGER | PENTRU MAMA

luni, 2 noiembrie, 2015

CÂND OAMENII AU ARIPI DE ÎNGER | PENTRU MAMA

 Când m-am născut, am întors capul spre ea. O căutam din priviri. Am văzut ceva. Nu știam pe atunci să-mi explic , în cuvinte, ce era. Astăzi am realizat, că toată viața, i-am căutat privirea și i-am așteptat brațele să-mi dea siguranță și căldură. Ea este îngerul, care mi-a veghet atent pașii de copil.

Cred că sunt printre cele mai grele pagini, pe care le-am scris până acum. Simt cum degetele îmi tremură de emoția gândului că „subiectul” articolului meu este unul atât de special: MAMA. Nu-i voi da nume, nu voi pune fotografii cu ea, știu că nu și-ar dori niciun moment să iasă în evidență. Discreția a  fost și este una dintre marile ei calități, pe care ne-a transmis-o cu atâta grijă, mie și sorei mele mai mari. Ea este cea care ne-a făcut oameni, din lacrimi și speranțe.

MAMA s-a născut într-un sat din județul Buzău, dintr-o familie de oameni simpli.  A început să lucreze de tânără ca asistent medical. A muncit din greu. Intr-un final a ajuns în București. Au trecut mai bine de 40 de ani, de când a rămas fidelă aceleiași meserii, pe care a slujit-o cu sfințenie, indiferent de obstacole și greutăți. Sunt convinsă că mulți și-o amintesc micuta, în uniforma ei albă, cu boneta pe cap, mergând în grabă, pe culoarele secției de ortopedie din două mari spitale bucureștene.

De la MAMA, am învățat cel mai bine cum e să iubești oamenii, cum să-i respecți; să-i iei așa cum sunt și să nu încerci niciun moment să-i schimbi. Ba dimpotrivă, să-i ajuți necondiționat. Nu o dată am văzut-o  venind de la serviciu abătută. Cazurile grave, care ajungeau pe secție, nu aveau cum să nu-i marcheze retina, zile la rând. Încerca să se elibereze de acele sentimente de durere, povestindu-ne, dar brusc se oprea și alegea să tacă. Mergea într-o altă cameră, se întindea pe pat și prefera să  privească, minute în șir, în gol. Se elibera de deznădejdea luptei dată la granița dintre viață si moarte. Căci lupta pentru viață era, fără îndoială, impulsul în meseria asta.

Nu s-a plâns niciodată.

Rar am mai întâlnit pe cineva atât de fascinat de meseria lui. Orele nesfârșite petrecute în prezența unor pacienți aflați în stare gravă, a unora recalcitranți, a familiilor distruse de tragedii teribile, nu au obosit-o nicicând.

Ea este modelul meu, pentru ceea ce înseamnă omul, care sacrifice tot pentru pasiunea lui; în 40 și ceva de ani, nu am auzit-o niciun moment spunând “nu mai pot, m-am săturat”… Lucru, pe care noi cei de acum, îl repetăm din ce în ce mai des. Deși spitalul este un loc plin de imagini grele, cărora nu mulți le rezistă, ea a făcut față cu sucess, anilor și evenimentelor. A fost locul, unde nu te puteai duce cu liniște în suflet, pentru că, în fiecare clipă te întâlneai la o cotitură de culoar cu țipete de durere și mult sânge . Mama în uniformă ei albă mi-a rămas pentru totdeauna în minte, așa … ca atunci când oamenilor le cresc aripi de înger! Sunt convinsă că mulți, care o cunosc, sunt în asentimentul meu. Nu de durere, ci de regret că misiunea ei se terminase. Mama s-a străduit mereu să aline suferința celor din jur, iar, în final, a plecat de acolo, pe porțile spitaluilui, cu ochii în lacrimi. Pensionarea. Un moment inevitabil.

Modelul mamei au fost dragii ei părinți, pe care i-a iubit nespus. Având mulți copii, aceștia nu i-au putut ajuta, în egală măsură pe toți. Dar gândul lor frumos, optimismul și bucuria vieții i-au fost mereu comori ascunse.

PARINTI CU SURSACât de greu a răzbit prin viață, prin lume, numai ea știe. Despărțirea de părinți, a fost singurul moment în care am văzut-o pe mama vulnerabilă, am văzut-o renunțând la tot pumnul de lacrimi, pe care îl strânsese de o viață în suflet, lucrând printre atâția oameni bolnavi și neputincioși. Doar atunci. MAMA răspândește, de obicei încredere, curaj și putere… Atunci însă, a fost preț de câteva clipe, femeia sensibilă și fiica rămasă la poartă casei din satul natal privindu-i pe dragii ei părinți plecând pe un drum ALTFEL și fără întoarcere. Și un pumn plin de lacrimi, ca de petale parfumate…
Am înțeles firea mamei, pe deplin, abia atunci, când la rândul meu, am devenit mamă! Nopțile nedormite, îngrijorarea atunci când copiii îți sunt bolnavi, echilibrul, în care trebuie să te menții în orice situație, cât de grea ar fi ea, sunt toate capitolele cărții nescrise, pe care am citit-o în ochii ei.
Mi-e greu să vorbesc despre MAMA, e ca și cum cineva m-ar pune să vorbesc despre mine. Abia reușesc să încropesc câteva fraze. Mi-e greu să vorbesc despre MAMA, pentru că îmi amintesc de bunica, „cea lăsată fără glas de bătrânețe și boală, dar vorbindu-ne cu ochii ei atât de vii(…) Cum își mai aranjeaza baticul și cămașă cea nouă, fâstâcită ca o fetișcană plecată duminica, la horă în sat!Ce straniu e totul și vine de-a valma, fără oprire! Atâtea povești, atâtea realități uitate cândva, undeva…” (Mihaela Popescu, CASA CU INGERI, Editura Etnous, Brașov, 2015)

Niciodată nu am reușit să-i spun deschis mamei cât de mult o iubesc și cât de mult înseamnă, alături de tata și sora mea, pentru mine. Ce exemplu și model de viață! Cum a reușit un om simplu să își ridice familia, mai mult și mai mult, în fiecare zi, cu câte sacrificii, cu cât devotement și dorință. Trăiesc acum încercând să realizez restul de vise pe care mama și l-a propus pentru noi, copiii ei. Trăiesc cu gândul, că acum a venit momentul, să vadă că o parte din dorințele ei s-au împlinit. Că eu, spre exemplu, din copilul năzdrăvan, care nu vroia să atingă o carte, în primii ani de școală, decât dacă avea poze multe și viu colorate, eu, care nu vroiam să învăț să citesc preferând să memorez mechanic  textele lecțiilor, crezând că asa  nu o voi supăra, am ajuns acum să scriu o carte despre despre familia noastră. ALTFEL. Am încercat cu umilință să îmi permit să o transform în personajul articolelor mele de suflet, scrise cu tușe adânci de sentimente profunde și de multă dragoste. Nu am știut niciodată cum să-ți spun, MAMA, cât de mult te iubesc, te iubim toți, însă acum fac lucrul ăsta, cu mândria că Dumnezeu a ales să fii mama mea, a noastră.

***

Mama mea cântă fără încetare în sufletul meu, despre alinare, fericire și viață. Poate că uneori uit cuvintele, dar îmi amintesc întotdeauna melodia.” (Graycie Harmon)

LA MULȚI ANI, OMULE CU ARIPI DE ÎNGER!
LA MULȚI ANI, MAMĂ!

Anunțuri

Un gând despre &8222;CÂND OAMENII AU ARIPI DE ÎNGER | PENTRU MAMA&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s