ROMÂNIA. ŢARA LUI LICĂ

joi, 22 octombrie 2015

ROMÂNIA. ŢARA LUI LICĂ

Numele de Lică vă mai spune ceva? Vi-l mai amintiți? Cum care Lică? Lică Sămădaul. Nu știu dacă îl mai studiază cineva prin școli, prin manuale, prin licee sau pe la cursurile prăfuite ale filologilor. Tocmai am aflat că Lică a lăsat o moștenire înainte de a se repezi spre moartea sa teribilă. Copacul, de care și-a izbit crunt ţeasta și anii din viață, a rămas moștenire României și mai ales românilor, care retrăiesc astăzi complexul vestitului personaj. Uite așa, printr-un simplu altgoritm, aflăm cu stupoare că România, cu sau fără defrișări, este ţara cu un singur copac. Copacul lui Lică. O ţară numai bună de dat cu capul. Datul cu capul a ajuns în ultimii ani, dintr-un caz de evidentă deviație comportamentală, un real sport național, la îndemâna, impropriu spus, oricui. Mulți execută antrenamentele în public, în deplinătatea luminii diurne, alții, încă plini de complexe, îl păstrează ca pe un ritual casnic. Oricum ar fi, un lucru e clar, în interior sau afară, datul cu capul a devenit o rutină. Întrebarea este – îl vom lăsa moştenire urmașilor urmașilor noştri?!

Ironie sau parodie? Ce-a ajuns România sau mai bine spus în ce-am transformat-o noi? Mândria de a fi român se traduce azi în NIMIC…din ce în ce mai des, chiar dacă nu ne place!

Mă uit în jurul meu… Copiii… Sădim în bietele suflete curate sentimentul înălțător de competiție? La fel cum facem chiar cu noi. Competiție pentru ce? Pentru a ajunge sub aripa protectoare a cuiva (învăţător, profesor, șef, etc), pentru a ajunge primii, pentru a fi mai sus decât cel de lângă… Am uitat oare ceva?

De câte ori le mai vorbim astăzi copiilor de bunătate, de respect, de fericire, de altruism?! De câte ori ne mai amintim noi de aceste lucruri speciale? Cine se mai străduiește să mențină tradițiile vii, identitatea noastră ca neam, în rândul puştimii? Aproape nimeni, iar cei care o fac, sunt arătați ironic cu degetul, sunt puşi la zid de o societate invadată de chiciuri și de o existenţă ieftină și anostă. Totul pălește în faţa poziției sociale și a remunerației.

Valorile dispar. Modelele dispar…

Ne criticăm în fiecare clipă unii pe alții, uitând să întoarcem și celălalt obraz. Ne vedem monumente de calităţi, când suntem de fapt grămezi cenuşii de defecte, care cresc mai mult cu fiecare clipă.  Am uitat că am plecat alergând spre această lume cu lumina în priviri, cu mii de vise și speranțe. Am alergat în copilărie prin locuri senine și viu colorate, ca să ajungem într-o uscăciune fără margini.

Preluăm necondiționat modele peste modele de la alții…Ne întâlnim sistematic ca să învățăm să ne cunoaștem și să aflăm esența spiritului de echipă… Poate am greșit ţara sau poate publicul țintă… Ce echipă, când individualismul și invidia ne omoară orice speranță de a duce un lucru la bun sfârșit, elegant și frumos. Ce echipă, când nu ne mai înțelegem nici pe noi și vânăm greșelile altora, ca să ne ascundem propriile lacune.

Pe  cine poți schimba în Ţara lui Lică, dacă aproapele tău, fie el prieten sau coleg, îți arată amenințător un singur drum – către acel copac, loc de dat cu capul. De câte ori nu ați avut sentimentul că plecați la serviciu mereu cu garda sus, mereu cu frica teribilă ca un binevoitor să nu vă pună în cârcă insuficiența lui, ca om și ca “profesionist”. De câte ori nu ați rămas cu gura căscată în faţa unor marionete, care, fără pregătirea necesară, râd cu gura până la urechi , că știu să fără orice…Uite așa greșelile curg gârlă pe lângă noi, pe lângă ei. Ce ne mai rămâne de făcut…

Răspundeți-vă singuri, pentru mine răspunsul este redundant.

România, Ţara lui Lică. Ţara cu un singur copac. Aici nimeni nu are nevoie de păduri, uscăturile ne-au invadat pretutindeni. Încet, încet ne uscăm și pe interior. Nu mai contează in ce mai credem, in ce mai sperăm… Poate in visul de a nu ni se  usca și singurul copac rămas în picioare sau poate in a se introduce la Olimpiada, ca probă competițională, “datul cu capul”…  Am fi veșnic campioni. Cred că am fi buni profesori în a împărtăși și altora tainele unui sport national.

Măcar copiilor să le mai dăm o șansă…dacă pe-a noastră ne-o refuzăm în fiecare moment al existenței noastre…Ei încă merită…

Chiar și în Ţara lui Lică, Ţara cu un singur copac!

copac-om

Anunțuri

Un gând despre &8222;ROMÂNIA. ŢARA LUI LICĂ&8221;

  1. Mi-a placut.. Mesajul transmite frustrarea romanului de pretutindeni, pe care cumva, eu am uitat-o, am lasat-o in urma. E un pic de deznadejde in textul despre tara lui Lica, e pacat, dar cred ca e starea de spirit a unei natii care nu mai poate schimba prea mult, cel putin acum, poate urmatoarele generatii vor redefinii traiectoria corecta

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s