ULTIMUL RÂND, DIN PRIMA SCRISOARE

Luni, 12 octombrie 2015

ULTIMUL RÂND, DIN PRIMA SCRISOARE | Ars scribendi

„Dragă Gândule,

De azi nu te mai las să-mi scapi, te leg cu-n picior de cuvinte și te aștern sub ascuțimea peniței pe patul moale de hârtie. Vrei să te împotrivești? Liniștește-te, cal neîmblânzit! N-ai cum să fugi…De azi uitarea e dată uitării… Glasul tău ascuns se dezvăluie degetelor mele. În chip de scrisoare…”                                          

                                    Ars scribendi Exercițiu pur uman, de sinceritate…                        

Te așezi la o masă. Scârțâitul scaunului pe dușumeaua veche e ca o cheie învârtită în încuietoarea ruginită a timpului. Pe tăblia de lemn, te așteaptă liniștite o coală albă și un stilou. Stau mute într-un colţ și îți așteaptă reacția. Primul impuls lipsește cu desăvârșire. Te simți golit de cuvinte, de sensuri, de tine… Este un exercițiu frustrant să-ți aşteni sufletul, cu propria-ți mână, într-o scrisoare. Simți că te pierzi, că nu mai ești tu, că nu aparții acestui moment, acestui loc. Mototolești rapid și agresiv foaia, o arunci într-o clipă peste celelalte gunoaie cotidiene. Cine te-a pus să te așezi la masă?  Ispita (NE)CUVÂNTULUI…  Acum respiri ușurat. Ai scapăt, crezi tu? Gândul însă nu-ți dă pace, până când nu-l lași să-și deschidă aripile și să plutească în voie…Alături de alte mii ca el… Fără să realizezi, stai din nou la masă și deja ai scris o pagină și încă una…Te simți liber. O scrisoare către tine… Un scut împotriva uitării de sine! Pentru mulți, această experiență este învechită, ruptă din vremuri apuse, pare într-un cuvânt o inutilă pierdere de timp. Ce sentimente te încearcă oare când găsești prin casă, uitate printre rafturi, scrisori de la cei dragi…Le-ai cuprins vreodată strâns între palme. Le-ai adulmecat vechimea. Parcă ai vrea să mai primești în cutia poștală și tu așa ceva…Să încerci măcar o dată emoția deschiderii unui plic…Nu doar a celui de la facturi…A unui plic încărcat de sentimente.De taine. De amintiri. De noi.

Am început să observ, că mai ales copiii au început să aibă un obicei, care îi distreaza la culme. Mulți dintre ei, atunci când intră în bloc, se opresc că    într-un ritual, în faţa cutiei de scrisori.

„Am primit ceva?” Își obligă părinții să deschidă cutia aceea magică   pentru a vedea dacă au CEVA…de UNDEVA…de la ORICINE! O scrisoare! De unde această rutină a corespondentei printre ei? Pe de altă parte, bătrânii deschid dezamăgiți aceeași cutie. Nu le mai scrie nimeni. Aproape toți i-au uitat. Se reîntorc tăcuți în casele lor și redeschid pentru a nu știu câtă oară albume prăfuite de fuga anilor pe drumul sinuos al existenței.

Eu-copil compuneam scrisori. Pentru mama și sora mea. Nu mereu, ci în momente speciale…Mai încropeam uneori și câteva versuri…Eu-adult am transformat scrisul într-un mod de a-mi liniști sufletul, atunci când se anunță coduri de furtuni și ploi. Când mă încearcă tristețea și plânsul. Așa dau norii la o parte. Pentru mine, paradoxul scrisului este identic cu cel al fericirii…Prin lacrimi eliberezi din tine cele mai sincere și mai adevărate trăiri și sentimente. Eu-mamă am primit deja scrisori. Semnate Petru. Fiul meu cel mare. Sunt norocoasă, din nou. Nici nu am cum să fiu altfel, din momentul în care am avut copii și am devenit părinte! Ar fi prea neînsemnate vorbele pentru a explica ce sentimente te încearcă atunci când citești rândurile bughisite cu grijă de puiul de om, pe care acum ceva timp îl învățai să râdă, să silabisească, să meargă…Fantastic și copleșitor, în același timp.

Așadar, deși nu-mi stă în fire, vin cu un sfat. Pentru oricine… De azi, adună-ți curajul, omule și scrie o scrisoare! Oricui vrei tu…Ai la dispoziție 365 de zile, pentru a reuși să ajungi la poarta sufletului destinatarului tău. Ai la dispoziție 365 de zile pentru a îmblânzi gândul, ca un cal nărăvaș! Vei fi mai fericit cu fiecare cuvânt, cu fiecare rând, cu fiecare pagină…Mai mult și mai mult! O acoperi apoi cu taina unui plic și lipești emoția ta pe post de timbru! Să fim sinceri! Cine nu și-ar dori ca măcar o dată-n an să primească o scrisoare!    Atât…

Am îndrăznit să arunc o privire spre Antichitate și am constatat cu surprindere că, potrivit mărturiei lui Hellanicos, prima scrisoare datează de prin secolul al VI-lea î.e.n . Autoarea a fost o femeie și nu una oarecare, ci fiica regelui persan Cirus cel Mare. (Sursă: revista Magazin istoric, nr. 8(65), august 1972) După Istorie, am răsfoit Literatura… Am găsit fel și fel de texte de scrisori, unele de amor, altele mustind de jalea despărțirii, unele savante, altele umane…Am înțeles un singur lucru…Toate rămân. Toate sunt mărturiile și urmele oameniilor prin Univers.

Aripi de TIMP

***

    SCRISOAREA CELOR 400 | 1596

2

„Tatălui lui Won,

“Mi-ai spus mereu: «Dragă, hai să trăim împreună până când părul ne va încărunți şi să murim în aceiași zi». Cum ai putut muri fără mine? Pe cine ar trebui să ascultăm eu şi băiatul nostru cel mic și cum ar trebui să trăim? Cum te-ai putut duce înaintea mea? Cum mi-ai dăruit inima și cum ți-am dăruit inima? Ori de câte ori ne întindeam unul lângă celălalt îmi spuneai mereu: «Draga mea, oare alţi oameni se preţuiesc şi se iubesc aşa cum o facem noi? Sunt şi ei ca noi?» Cum de ai putut să laşi totul în urmă şi să pleci fără mine?Pur și simplu nu pot trăi fără tine. (…)                             

Te rog, citeşte această scrisoare şi apari în visele mele și arată-te în detaliu și vorbește-mi. Cred că te pot vedea în visele mele. Vino la mine în secret și arată-te. Nu există limite la ceea ce vreau să spun şi mă opresc aici”.

(Sursă: www.criterii..ro)

                                     ALBERT EINSTEIN                              

SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU | 1954

3

 „Pentru mine, cuvântul «Dumnezeu» nu este nimic mai mult decât expresia și produsul slăbiciunii omenești, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive, care sunt însă destul de copilărești. Nicio interpretare, oricât ar fi ea de subtilă, nu ar putea să-mi schimbe părerea despre ea”

(Sursă: www.yoda.ro)

4

BALZAC CĂTRE MADAME HANSKA | 1835  

5

 

                                     „Iubitul meu înger,                                            

Aproape am înnebunit de dorul tău, atât cât poate înnebuni un om: nu pot lega două idei, fără ca tu să nu te strecori între ele. Nu mă mai pot gândi la nimic, în afară de tine. În ciuda voinţei mele, imaginaţia mă poartă spre tine. (…) Aceasta nu e viaţă.  Niciodată nu am mai fost aşa. Ai devorat totul. Cum îmi las gândul să alerge spre tine, mă simt nesăbuit şi fericit. Mă las purtat de tăvălugul unui vis ademenitor, unde trăiesc într-o clipită cât într-o mie de ani. Ce situaţie dezastruoasă! (…) Oh, draga mea Eva, tu nici nu ai ştiut. Am ridicat de pe birou cartea poştală de la tine. Se află chiar aici, sub ochii mei, şi ţi-am vorbit de parc-ai fi aici. Te văd, aşa cum te-am văzut şi ieri, frumoasă, neasemuit de frumoasă. Ieri, nu mi-am repetat pe înserate decât un singur lucru, „Ea este a mea!”. Ah! Nici îngerii n-au fost în veci mai fericiţi în Rai decât am fost eu ieri!”

(Sursă: Brain PickingsTraducere: TOTB)

5-1

NAPOLEON BONAPARTE CĂTRE JOSEPHINE DE BEAUHARNAIS | 1795

6

„iubește-mă mai mult decât pe tine, mai mult ca pe gândurile tale, mai mult ca viața ta, mai mult ca pe întreaga ființă a ta.(…)Mă trezesc cu mintea umplută de gânduri pentru tine. (…)Dulce, incomparabilă Josephine, ce efect ciudat ai asupra inimii mele! (…)”

(Sursă: www.businessinsider.com,www.pinterest.com)

1809 - Lettre de joséphine a Napoleon

LORD BYRON CĂTRE TERESA GUICCIOLI  | 1810

8

„Draga mea Teresa,     

Ce simt eu pentru tine este mai mult decât iubire şi nu pot înceta să te iubesc. Gândeşte-te din când în când la mine, atunci când Alpii şi Oceanul ne despart – deşi n-o vor face cu adevărat niciodată, decât dacă tu ţi-o doreşti.

(Sursă: Thought Catalog. Traducere: TOTB)

9

MARTIN HEIDEGGER CĂTRE HANNAH ARENDT | 1925

5

„Dragă domnişoară Arendt,    

 Nu ştim niciodată ce anume poate însemna fiinţa noastră pentru ceilalţi. În schimb, ne stă în putere să înţelegem efectul distructiv pe care persoana noastră l-ar putea avea asupra celorlalţi, obstacolul pe care l-am putea reprezenta pentru ei. (…) Să păzim aşadar ca pe un mare dar, în interiorul nostru cel mai adînc, faptul că ne-a fost dat să ne întîlnim şi să ne ferim să-l mutilăm, în virtutea autoamăgirilor pe care viaţa ca atare le aduce cu sine; altfel spus, să nu vedem în el doar o prietenie sufletească, ce nu este niciodată posibilă între oameni. (…) În orice caz, aş vrea să vă mulţumesc şi, sărutînd fruntea D-voastră pură, să fac ca ceva din puritatea fiinţei D-voastră să treacă asupra scrisului meu. Bucuraţi-vă, buna mea Hannah !

Al D-voastră,

M.H.    

(Sursă: Scrisori 1925-1975. Martin Heidegger şi Hanna Arendt, Editura Humanitas, Traducere de Ursula Ludz)

6

 

SARTRE CĂTRE SIMONE DE BEAUVOIR | 1929

7

„Draga mea fetiţă,

De multă vreme îmi doresc să-ţi scriu seara, după una dintre acele ieşiri cu prietenii pe care le voi descrie în curând în „O înfrângere”, o seară când lumea ne aparţine. Am vrut să-ţi aduc bucuria cuceritorului şi să ţi-o aştern la picioare, aşa cum se obişnuia în Epoca Regelui Soare. Dar apoi, obosit de toată hărmălaia, mergeam întotdeauna la culcare. Astăzi însă o fac, cuprins de o plăcere pe care tu încă n-o cunoşti, aceea de a trece dintr-o dată de la prietenie la dragoste, de la forţă la tandreţe. (…) Acest lucru mi se întâmplă mult mai des decât îţi mărturisesc, dar rareori atunci când îţi scriu. (…)”

(Sursa: Brain PickingsTraducere: TOTB)

8

JAMES JOYCE CĂTRE NORA BARNACLE | 1909

9

„Draga mea Nora,   

Tocmai am realizat. Am ajuns acasă la unsprezece și jumătate. De atunci stau ca un prost pe scaun fără să pot face nimic. (…)Am jignit două persoane astăzi. Vorbeau cu mine, dar eu nu îi auzeam, nu mă interesau, pentru că eu voiam să aud vocea ta, nu pe a lor.(…)”    

(Surse: poets.org, diane.ro, theguardian.com, istoriiregasite.wordpress.ro, observator.ro, express.co.uk, wikipedia.com, adevarul.ro, 121.ro, filmreference.com,theredlist.com, rador.ro, newsfeed.com, cultural.bzi, douchetalks.com, ecosalon.com, openlettersmonthly.com)   

10                     

                                        WINSTON CHURCHILL CĂTRE  CLEMENTINE | 1929

11

Draga mea Clemmie,      

În scrisoarea ta din Madras ai scris câteva cuvinte foarte dragi mie despre cum ți-am îmbogățit viața. Nu pot să-ți spun câtă plăcere mi-a făcut asta, întrucât întotdeauna mă simt atât de copleșit de ceea ce îți datorez, dacă pot exista conturi în dragoste.”.

(Sursă https:en.wikipedia.org)

WINSTON CHURCHILL CATRE CLEMENTINE

               DUPĂ 98 ANI | 1914   

o-scrisoare-veche-de-98-de-ani-ofera-noi-detalii-despre-celebrul-armistitiu-de-craciun-dintre-germani-si-britanici-18439221

                 „Un mesager a venit din liniile germane şi a spus că dacă tabăra noastră nu va trage, nici ei, germanii nu vor trage în ziua de Crăciun” (…) Un german   s-a ridicat din tranşee, n-a tras nimeni, ai noştri au făcut la fel. Apoi câţiva oameni s-au dus şi au adus morţii, i-au îngropat, iar apoi a sărit o minge de fotbal de la noi din tranşee. Aşa că germanii şi englezii au jucat fotbal”. (…) Am discutat cu germanii şi toţi păreau foarte sătui de război. O grămadă au dezertat. Unii s-au dat prizonieri, deci lucrurile par să ne meargă bine.”

(Sursă https:jurnalul.ro)

jurnalul.ro

REGINA MARIA CĂTRE PRINŢUL CAROL | 1925

regina maria

„Ce aș putea să-ți spun , Carol, fiul meu?

Ce poate să spună o mamă fiului său atunci când îi străpunge inima pentru a doua oară? Aveai totul: o ţară care avea nevoie de tine, o muncă măreață înaintea ta, un viitor mare, un cămin fermecător, o soție bună și frumoasă, un copil de adorat, părinți cari te iubeau și cărora ai fi putut să le fii mână dreaptă. Părinți cari merg spre bătrânețe, cari și-au dat viața pentru o misiune pe care tu trebuia să o completezi. Renunți la toate acestea, le farami în bucăți, le svârli deoparte ca pe lucruri de aruncat. și pentru ce? Încerci să te înșeli singur, pe noi și pe alții cu vorbe goale. (…) Care dintre noi nu a fost silit uneori în viață să asculte rațiunea, să urmeze un sfat aspru, să renunțe la ceva, să sacrifice o parte din cele mai scumpe dorințe? A iubi adânc nu însemnează a merge orbește după ceeace omul poate să dorească într’un moment de inebunire. A iubi însemnează să încerci să țintuiești pe cel pe care-l iubești în drumul drept, să încerci să-l ajuți să trăiască, cum trebuie, să se facă un om de onoare și folositor, să încerci să-l încurajezi că să accepte partea să de durere că și partea de muncă și de plăcere. Cum ți-am spus-o în ultima noastră întâlnire tristă de la Sinaia, ceeace nu pot înțelege la tine este concepția ta de viață.(…) Nici un ideal, nici un vis al viitorului? Numai să te lași pradă pasiunilor care plutesc în jurul tău?Atunci, fiul meu, ai dreptate să pleci; atunci nu ne putem înțelege. Vorbim o limbă deosebită. Atunci, în realitate, nu ești demn să fii așezat în fruntea altora(…) Erai aici folositor pentru  totul și la toți: erai născut pentru o moștenire glorioasă. și acestea toate le arunci oamenilor în fată. și pentru ce? și pentru cine? Erai odată un drag copilaș cu parul de aur, băiatul nostru, băiețelul țârii „cel dintâi născut roman”, primul lor copil. Erai nădejdea noastră, comoara noastră și bucuria viitorului nostru. Erai ca Mihai, un băiețaș cu bucle de aur. și l-ai părăsit pe Mihai. (…) Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărțire a mamei tale: ca să poți să nu-ți dai nici odată seama cat de hidos este actul pe care l-ai săvârșit și în ce chip îngrozitor și neomenos ai făcut ceeace ai făcut. Lumea este mare, sunt mulți rătăcitori pe pământ, mulți nelegiuiți, fii rătăcitori. (…) Dacă socotești că viată îți datorește totul și că tu nu-i datorești nimic în schimb, atunci, Carol, băiatul meu, faci mai bine să pleci . Desigur, nu ești demn de misiunea pe care ți-o încredințase Dumnezeu. Nu ești demn să fii un om printre oameni. Nu ești demn să fii soț, părinte și fiu.și acum la despărțire, nu-ți spun decât atât: Carol, oricât de nesfârșită ar fi lumea, inima unei mame este cu mult mai mare și chiar sfâșiată în bucăți, zdrențuită într’atât că nu mai este decât o rană sângerândă, o vei găsi încă bătând pentru tine până în ultimul ceas.(…)                                 

MARIA”  

(Sursă: www.romanialibera.ro)

ŢARINA ALEXANDRA CĂTRE ŢARUL NICOLAE AL II-LEA AL RUSIEI |  1915

tari

“Departe mergi iarãşi singur și cu inima foarte grea mă despart de tine. N-or să mai fie sãruturi și mângâieri tandre pentru multă vreme, aș vrea să mă ascund la pieptul tău, să te țin strâns în brațele mele, să te fac să simți dragostea mea intense.  Tu ești iubirea vieții mele, și despărțirea de ține îmi chinuie inima cumplit. Adio îngerul meu, soțul inimii mele, îmi invidiez florile care te vor însoții. Te apăs strâns la sânul meu, și-ți sărut toate părțile dulci cu dragoste tandră. Dumnezeu să te binecuvânteze si să te ocrotească, să te ferească de tot râul, să te îndrume cu fermitate în siguranță în următorul an . Fie ca el să-ți ofere gloria și pacea statornică, și răsplată pentru toate costurile acestui război. Îmi apăs ușor buzele mele de ale tale și încerc să uit totul – privesc cu drag în ochii tăi minunați, mă așez pe pieptul tău minunat și-mi odihnesc capul obosit pe el.  În această dimineață am încercat să-mi adun curajul și puterea pentru despărțirea ce va urma. Adio, scumpul meu, pasarea dragostei,  Huzy al meu, jumătatea mea…”   

(Sursă: ro.wikipedia.org)

ŢĂRII MELE ŞI POPORULUI MEU! Ultima scrisoare a Reginei Maria a României  | 1938

22

Când veți citi aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină…Abia împlinisem 17 ani când am venit la tine. Eram tânără și neștiutoare, însă foarte mandră de tara mea de baștină și sunt și astăzi mandră de a fi fost născută Engleză; dar când am îmbrățișat o nouă naționalitate m-am străduit să devin o bună Româncă.(…) Am devenit a voastră prin bucurie și prin durere.(…) Poate de mine vă veți aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimii mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de mare restriște și vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ți fiu călăuză, să-ți fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacara vie, aceea care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.Aceasta ți-o pot spune astăzi, căci nu mai sunt în viața. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag: m-ai numit „Mama tuturor” și așa vreau să rămân în amintirea ta, aceea care putea totdeauna să fie găsită, în clipele de durere sau de pericol… A venit mai târziu o vreme când m-ați negat, dar aceasta este soarta mamelor; am primit aceasta și v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta așa de mult ca în zilele când credeați în mine. Dar aceasta e uitată.Atât timp am fost în mijlocul tău încât mi se pare abia cu putință că trebuie să te părăsesc; totuși, orice om ajunge la capătul drumului. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare…Te binecuvântez, iubită Românie, tara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă tară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate… Frumoasă tară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă am împărtășit-o atâția ani, al cărei vis strămoșesc l-am visat și eu și mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre alte națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută…Am credința că v-am priceput; n-am judecat, am iubit!(…) Încredințez copiii mei inimii Poporului meu; fiind muritori, pot greși, dar inimile lor sunt calde, așa cum a fost a mea. Iubiți-i și fiți folositori unul altuia, căci așa trebuie să fie. Și acum, vă zic rămas bun pe veci. De-acum înainte nu vă voi putea trimite niciun semn. Dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și te binecuvântez cu ultima mea suflare.

Maria ”    

(Sursă:historia.ro)

regina

KAHLIL GIBRAN CĂTRE MARY HASKELL  |  1912  

kahlil-gibran

„Dacă pot să fac pe cineva să-și deschidă o parte din inimă sa, n-am trăit în van. Viața însăși e ceea ce contează, nu bucuria sau durerea, fericirea sau nefericirea. A urâ e la fel de bine ca a iubi, un dușman poate fi la fel de bun ca un prieten.   Trăiește pentru tine însăți, trăiește-ți viața. Atunci ești cu adevărat prietenul omului. În fiecare zi sunt diferit de cel de ieri și când voi fi de optzeci de ani nu voi înceta să experimentez și să mă schimb. Lucrarea pe care am făcut-o până acum nu mă preocupă – e de domeniul trecutului. Viața însăși e cea care îmi oferă atât de mult.”

                                 (Sursă:Kahlil Gibran, Jurnalul lui Mary Haskell,ro.wikipedia.org)        

          

SCRISOARE DE RAMAS BUN  

GABRIEL GARCIA MARQUEZ

24

„Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, însă în mod categoric aș gândi tot ceea ce zic. Aș da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.

 Aș dormi mai puțin, dar aș visa mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când ceilalți dorm. Aș asculta când ceilalți vorbesc și cât m-aș bucura de o înghețată cu ciocolată !

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vedere tuturora nu numai corpul, ci și sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu, dacă aș avea inimă, aș grava ura mea pe gheață și aș aștepta până soarele răsare. Aș picta un vis al lui Van Gogh despre stele, un poem al lui Benedetti, și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care aș oferi-o lumii. Aș uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul încarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață… N-aș lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aș demonstra cât se înșeală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc ! Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe să zboare singur. Pe bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea.   Atâtea lucruri am învățat de la voi, oamenii… Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, dar fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada.  Am învățat că atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuț, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru întotdeauna.  Am învățat că un om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când trebuie să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăț de la voi, dar nu cred că mi-ar servi la ceva, pentru că atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod nefericit mor.

Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești!

Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fie păzitorul sufletului tău. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta odată și încă odată, până la infinit. Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune “te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi lucrul acesta.

Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate de a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita.  Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. 

                                  Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care îi iubesti.

              De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, căci dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le acorzi o ultimă dorință.    Să-i păstrezi pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, fă-ți timp să le spui “îmi pare rău”, “iartă-mă”, “te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.

Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine.”     

(Surse: „‘Farewell poem’ Fools Readers,” Los Angeles Times, June 01, 2000. Ashis Chakrabarti, „Marquez’s latest poem is news of death foretold,”Hindustan Times, August 17, 2000, ady-dordenaivitate.blogspot.ro)

Anunțuri

Un gând despre &8222;ULTIMUL RÂND, DIN PRIMA SCRISOARE&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s