ŢARA PAȘILOR PIERDUȚI. GHIDUL COPILULUI CĂLĂTOR

20 august 2015

ŢARA PAȘILOR PIERDUȚI. GHIDUL COPILULUI CĂLĂTOR| PARTEA I

O ţară numai a lui și a pașilor pierduți în praful unei cărări uitate de lume…Cu mersul încet și nesigur, un pui de om își începe propria călătorie. Pentru noi, adulți și părinți, călătoria este mereu un punct de plecare către o nouă regăsire, pentru el, copilul, este o veșnică descoperire a CEVA, este mereu un strigăt de uimire și un mare semn de exclamare… Copilul deschide mereu o ușă către un univers nou,  găsește oriunde acel CEVA, pe care ochii noștri obosiți, de atâta viață, îl ignoraseră, cu desăvârşire, până atunci.

BRAŞOV. 2010

Primii pași de călător, Petru i-a făcut în Braşov, orașul nostru de suflet…A fost inițierea lui în plăcerea de a explora. Era tare mic și nu știa să ceară decât apă și mult DRUM. Așa a început totul…De atunci, an de an, am pus degetul undeva pe hartă și ne-am stabilit un traseu…De cele mai multe ori necunoscut. Am luat la pas o tară, pe cât de frumoasă, pe atât de imprevizibilă…si plină de contraste.

TROVANŢII. 2012 (COSTEŞTI. JUD. VÂLCEA)

“Acasă la familia Flintstones”, a exclamat cu uimire Petru. De la doi-trei centimetri până la aproximativ cinci metri. Așa de prezintă curioșilor, uriașii de piatră. Trovanţii au un loc aparte în amintirile piticului nostru. Plimbarea printre creaturile de piatră cu margini molcome și frumos rotunjite, a fost fascinantă. Costeştiul, ne-au povestit cu mândrie niște localnici, ar fi singurul loc din Europa unde a fost amenajat un parc pentru aceste minuni nisipoase. Un soi de muzeu se întinde pe o suprafață destul de mare, captând atenția celor care au ochi să vadă. Inițial întâlnirea cu PIETRELE VII a fost o mare dezamăgire. Imaginea unui tirist coborât nu tocmai pentru a admira peisajul, ci pentru a răspunde slăbiciunii pur umane, l-a întristat pe Petru.

Nu înțelegea de ce oamenii ignoră un astfel de tablou unic, în care timpul și natura și-au dat mână și au aruncat ici și colo ouă mari de piatră.

2

Admirați de unii, uitați cu desăvârșire, trovanţii cresc și se macină sub privirile noastre, purtând cu ei legende străvechi. Se spune în unele că „norii, dorind să călătorească ușor, și-au lepădat sub ei, în vânt, povara de pământ. Au lăsat în urmă un munte de nisip deschis ca de o lovitură de secure și ars de soare.” În altele, se vorbește „despre niște pietre ciudate care, pe înserat, ascunse de ochii curioși ai oamenilor, vorbesc, șoptesc, se mișcă… Sunt zvonuri că ar fi ouă ale unor creaturi dispărute, precum dinozaurii, sau că înșiși oamenii le-au sculptat.” Se spune de asemenea că ar crește, de fiecare dată, după ploaie. MEREU!

SATUL OLARILOR. HOREZU (jud. Vâlcea)

2012

Următoarea oprire – Horezu. Pitorescul artizanatului de altă dată, a fost înlocuit în cea mai mare parte cu “arta” orientală, dacă o pot numi așa, cu mult plastic și lucruri neînsemnate. În faţa unei asemenea imagini destul de dezolante, ne-am îndreptat pașii spre satul Olari, aflat în vecinătate. Din păcate și aici, comercialul și-a făcut un adăpost călduț. Petru a admirat minute în şir casele frumos ornate cu vase de lut făcute manual, cu roata olarului învârtindu-se neîncetat…dar și cu bătrânii, care te măsurau din priviri înainte de a-ți da un preț pentru lucrurile făcute cu migală…Numărul mașinii, mai precis locul de proveniență al clientului, era și el un criteriu bine definit…Uite așa ne luam copilul de mână, fără nicio explicație, și traversam la vecini, în speranță, nu unui preț mai bun, ci a întâlnirii unui artizan autentic…

Rar, cu har și dar!

Cum poți să-i mai explici unui copil, în aceste condiții,ce înseamnă folclorul autentic- simbolurile populare de pe lutul romanesc: Cocoşul de Horezu, spicele pictate pe lutul ars, soarele, mirajul culorilor de pe străchini… Plecăm privirea în semn de “Ziua bună!”, dar și de dezamăgire și ne urmăm drumul, duși de pași…

VAIDEENI (jud. Vâlcea)

2012

La intrarea în singură vilă făcută din fonduri europene din zonă, la acea vreme, ne-a întâmpinat o potcoavă. “Semn de noroc!” ne-am spus…Așa a fost. Am cunoscut niște oameni aparte, care, deși destul de sărăci, te uimeau cu cheful lor de viață. Asociam mereu aceasta localitate cu eclipsa din 2000. Atât… Acum, când am luat la pas ulițele și cărările, ne-a fost dat să cunoaștem o natura sălbatică, rar străbătută de localnici și necunoscută turiștilor. La capătul unui drum forestier pustiu, am întâlnit un platou care ținea în căușul palmei lui un lac de o frumusețe deosebită…Lacul Balota!

3

Mai aveam ceva de văzut, dar privirea somnoroasă a micului călător, ne-a făcut să ne ne mulțumim doar cu mirajul depărtărilor…

4

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s