CE SPUN DESENELE COPIILOR?

vineri, 14 august 2015

CE SPUN DESENELE COPIILOR? Interviu cu fiul meu.

E o poveste. În centru – un copil. Un copil stând la o măsuță cu multe culori alături. Și o pensulă. Precum acest copil, iată că apare, la fel de singur, un punct pe o hârtie albă. O zi. Punctul capătă contur. Încă o zi. Mii de puncte unite iau o formă ciudată – o mare pată neagră. Multe zile scurse. Pata se mărește. Nu are nici nume, nici vreo formă precise. Are numai mult negru. Un țârâit de telefon. “Bună ziua, doamnă…Credeți că puteți trece astăzi pe la grădiniță? Trebuie neapărat să vorbim!”

***

“Dintre toți copiii din grupă, este singurul care a colorat astfel…Ce-i cu el?!” Privesc prin persoana din faţa mea. Vorbele ei trec pe lângă mine, fără să îmi atragă atenția în vreun fel. Stau mută cu o coală, care poartă pe ea povara unei mari pete negre…Stratul de culoare este gros…Parcă să nu dispară ușor. “De ce numai negru?!” Răsură iarăși vocea interlocutoarei mele. Ajungem acasă, după un drum lung și fără vorbe. Tăcere. Am “pictura” așezată cu grijă într-o mapă. Trebuie să studiez cazul în liniștea casei… Așa mi s-a sugerat. Problema este că nu știu de unde să încep și mi-e teamă de final.  E al doilea an de grădiniță, dar avem deja un nou îndrumător. Mai exigent! Piticul nostru, la început fascinat de acest loc, unde își poate face mulți prieteni noi, unde se poate juca în voie și unde poate afla lucruri neștiute, este acum redus la tăcere. Toată lumea ne admira pentru firea lui deschisă și jovială…La început…Acum…O fetișoară tristă și un pic palidă, o gură, care refuză să lase vorbele   să-și spună cântecul lor…

Totul e altfel.

Scot desenul din mapă și-l așez cu grijă pe bibliotecă. Autorul îl ignoră cu desăvârșire. Trece pe lângă indiferent și la fel de tăcut. Din cadrul ușii îi observ gesturile. Apucă mai multe jucării și le aruncă în dezordine peste pata cea neagră. Mult prea neagră pentru un copil de aproape patru ani! Nu pot să scot nicio vorbă. Simt că dacă aș încerca să o fac, lacrimile ar spăla întunecimea acelei creații infantile.

De ce negru? De ce?

***

O vreme subiectul a devenit tabu… Până când mai bine de două săptămâni, piticul a început să sară din somn plângând și rugându-ne cu disperare să nu-l mai ducem la grădiniță. Noapte după noapte…

***

Am avut nevoie de aproape doi ani ca să aflu misterul petei negre… Facem o convenție. Ne jucăm… Încerc să aflu după aproape doi ani – de ce negru…

Un interviu.

Artistul meu nu pare deloc emoționat, ba dimpotrivă este extrem de curios. Mai multe emoții am eu, chiar dacă, în meseria mea, am mai făcut de zeci de ori lucrul ăsta. Acum e ceva cu totul special – primul interviu cu fiul meu.

“Ai picta vreodată ceva cu negru?” “Niciodată!” primesc răspunsul scurt  și tăios. “Eu nu desenez nici când sunt supărat, nici când sunt vesel…Nu cu negru!” Tăcere…

zebra 2 bun

”Aș vrea să spun ceva… Când desenăm la grădi era altceva…Nu mă gândeam la voi, nici la tine mamii, nici la tata…Încercam doar să mă controlez … să desenez frumos… Că altfel…” Vocea îi tremură și se întrerupe brusc… Ar vrea să plângă …Se abține!  Simt multă emoție și un sentiment ciudat de teamă! Sare elegant peste subiect. “Ca să pot să pictez frumos trebuie să nu mă gândesc la nimic. Și la nimeni. Unii colegii desenau foarte urât – nu păstrau conturul … Mâzgăleau cu negru mereu, mereu… “

pete bunoameni la mare bun

 

Își dă seama că se învârte în același cerc și amuțește! “Mie îmi plac culorile și îmi place să nu depășesc conturul! Nici măcar când sunt trist nu vreau să folosesc culori închise! Pictez doar cu albastru, verde, mai mult cu albastru, e culoarea mea preferată. Mă duce cu gândul la apă, la cer, la ploaie…

flori mari bun

Nu-mi place deloc negrul! Când eram mai mic îmi plăcea, nu știu de ce…” Îi așez în faţă pictura realizată cu doi ani în urmă… “Știu desenul ăsta, poți să-l iei de aici…”

negru bun

“Ce reprezintă…?”

“Frica…de a doua zi…”

“Cum? Nu înțeleg?” Păstrez un ton calm și liniștit pentru a-i da curajul necesar să-și deschidă sufletul…“Știi, toți se luau după mine…mă copiau…eram mulți în grupă care coloram cu negru…Eu îl foloseam cel mai mult…Mi-era frică de ceva…că a doua zi va veni rândul meu…Decât să plâng, am preferat să așez una peste alta multe pete negre…” “Plângeai noaptea în somn, știi?” “Nu…am uitat!” “Ce se întâmpla acolo?” “Multe țipete, palme peste ceafă, jigniri, plânsete de copii…Multă tristețe! Cam atât!” “Acum sunt un copil-adult…desenez cum vreau și ce vreau…Era preistorică, supereroi…Benzi desenate pentru frățiorul meu…Desenez acum și oameni –  cap, corp, nas, gură ochi, ureche…” “Știi … odată v-am desenat și pe voi într-o inimă de hârtie… am găsit-o pe masă… la grădi! Eram toți patru – unul mic și zburlit, tatii era egal cu tine, mamii! Eu eram cam ca piticul zbârlit, dar ceva mai mare…Îmi place să mă desenez, dar ceva mai rar! “ “Îmi place să desenez și copaci…Exact așa cum arată…Verde cu maro…Mai întâi trag o dungă maro, ca să pară că e pământul…”

brazi bun

„Rădăcina o fac mică sau mare, nu contează…cum îmi vine pe moment…”“Pământul, ține minte, e mereu maro, nu negru…Fără niciun pic de negru, ai înțeles…” Parcă vroia să mă îmbărbăteze…

Tot el, puiul de artist…

Durerea din suflet va rămâne însă mereu…la fel ca și vorbele acelea mai tăioase că lama unui cuțit: “Dintre toți copiii din grupă, este singurul care a colorat astfel… Ce-i cu el?!” “De ce numai negru?!”

Câtă ipocrizie! Câtă disimulare!

La trei ani și jumătate, fiul nostru ne dăruia primul lui tablou…Copacul-Omcopacul omCulori vii…Multă veselie! Așa cum este el! L-am înrămat și îl păstrăm cu drag alături de alte picture cu multe personaje, cu dinozauri şi vulcani, cu diverse întâmplări și tușe al căror secret este numai de el știut. Aceasta este o poveste fără titlu, cu eroi fără nume… Este a lui, a lor… A copiilor, care înainte de a învăța magia cuvintelor, se folosesc de mânuțele și degețelele lor, care spun printr-o linie trasă nesigur mai mult decât o mie de vorbe …

vulcan bundino bun

***

Aceasta este o poveste sau poate o realitate. Un copil cu o pensulă în mână, stând la o măsuță cu multe culori alături. Nu pretind ca sunt vreun expert în psihologie sau in pictură! Am învăţat însă de atunci să citesc printre rânduri semnele trimise de copil către mine părintele lui!

***

Tu, te-ai uitat la ce a desenat astăzi copilul tău?

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s