ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. ALTFEL DE ZBOR

  luni, 30 martie, 2015  

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. ALTFEL DE ZBOR

Priveşte cu ochii larg deschişi ai sufletului povestea lui.

Un călugăr budist, care își conduce pentru a nu știu câta oară grupul de mireni, printre cărările ascunse ale Credinței. Străbate, zile întregi, poteci dificile pentru piciorul unui simplu muritor. Popasurile sunt mai grele ca mersul în sine, sunt încercări, sunt recunoașteri și regăsiri ale Sinelui.

Imaginea este fascinantă, este totală și îți dezvăluie, fără să-ți dai seama, întregimea umană și divină deopotrivă. Ucenicii râd, după fiecare probă; sunt încă profani, pentru că percep totul ca pe un simplu traseu montan, ca pe o luptă înverșunată și strict personală, cu inima de piatră a muntelui sălbatic. Nimic mai mult.

Pilda vine de-abia seara.

Călugărul ia deoparte pe unul dintre ucenici, pe cel mai slab ca fire, și-i dă vestea, că drumul lui spre mirajul credinței adevărate, se oprește AICI și ACUM.

Tânărul rămâne mut și fără reactive. Absent.

Regretul nu-și face nicio secundă apariția. În schimb se petrece ceva cu totul INCREDIBIL. Maestrul izbucnește într-un plâns nervos. Se strânge asemeni unei păsări în propriul ei cuib, în locul unde simte cel mai bine siguranța absolută. Plânge…

Tânărul rămâne la fel de mut și fără reacție. Printre lacrimi amare, vine și explicația călugărului.  Pentru el, renunțarea la un ucenic slab, reprezintă o pierdere enormă în față Divinității, un mare eșec personal. Neputința de a-i urca pe toți muntele, de a le purta tuturor celor plecați cu el pașii spre înălțimi spirituale nebănuite, îl doboară mai mult ca orice.

Întoarcerea va fi, cu  siguranță, o victorie deplină pentru el. A încercat, a ajuns destul de sus, deci merită admirația celor care n-au ajuns nici măcar cu gândul  acolo unde pașii lui s-au acoperit de colbul slăbiciunii umane.

Călugărul își cuprinde în continuare chipul între mâini, îi este rușine de el și de eșecul lui. Cu cât îl privești mai mult, cu atât imaginea te duce cu gândul la un copil prins că a făcut ceva rău, ceva nepotrivit. Stânjenit, micuțului nu-i dispare nicio secundă demnitatea de a încerca să se motiveze în vreun fel. Gura îi rămâne încleștată. Își asumă propria neputință, propriul eșec. Rămâi pur și simplu dezarmat în fața lui.

Iată cum, din aproape în aproape, două tablouri se suprapun aievea, în timp și-n suflet – cel al unui copil și al unui călugăr budist.

Un înger cu aripi tinere și intacte, căruia Divinitatea i-a dat drumul să-și încerce primul zbor în lumea Sa și un înger cu aripile aproape frânte, izbite de stâncile colțuroase ale muntelui…

1082103611

IREAL!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s